Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Taximetria, o meserie cu risc… pentru client

Publicat in Adevarul, vineri 3 septembrie 2010 ·

O razie de numai câteva ore a poliţiştilor buzoieni, printre şoferii care fac transport public de persoane, s-a soldat ieri cu oprirea din trafic a doi taximetrişti, unul pentru consum de alcool iar celălalt, pentru depăşire neregulamentară.

Biroul Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Buzău a organizat acţiuni pe linia combaterii ilegalităţilor în domeniul transportului rutier public, pe raza municipiului şi a comunelor Mărăcineni şi Săpoca. Ca urmare a neregulilor constatate, poliţiştii au aplicat 36 de sancţiuni contravenţionale.

Printre abaterile comise de conducătorii de maxi-taxi şi de taximetrişti, s-au numărat nerespectarea capacităţii de încărcare, oprirea între staţii sau lipsa atestatului profesional.

Printre “victimele” poliţiştilor s-a aflat, ieri, şi un taximetrist de 47 de ani, care a fost oprit pentru control pe Bulevardul Averescu şi în cazul căruia etilotestul a indicat o concentraţie alcoolică de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şoferul a fost sancţionat contravenţional, iar permisul i-a fost reţinut pentru o perioadă de 90 de zile.

Fără permis, însă pentru 30 de zile, a mai rămas, tot joi, un alt taximetrist, în vârstă de 24 de ani, din Buzău, care s-a angajat în depăşirea unui autovehicul pe strada Transilvaniei, încălcând marcajul longitudinal continuu ce desparte sensurile de mers.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden laudă acordul de încetare a focului şi îl felicită pe Trump / ”Sunt profund recunoscător şi uşurat că această zi a sosit”

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Fostul preşedinte Joe Biden a emis luni o declaraţie în care şi-a exprimat profunda uşurare şi recunoştinţă după eliberarea ultimilor 20 de ostatici în viaţă şi anunţarea unei noi încetări a focului

Nicolae Bănicioiu, fost ministru al Sănătății, achitat definitiv de ÎCCJ

Ziua Constanta acum 13 ore
Înalta Curte a dispus achitarea fostului ministru al Sănătății. Nicolae Banicioiu și pentru fapta de trafic de influență. Decizia în dosarul în care Bănicioiu a fost trimis în judecată de DNA pentru trafic de influență și luare de mită a fost pronun

Ce rol va avea SRI în combaterea corupției din România. Nicușor Dan anunță „schimbări majore” în strategia națională

HotNews acum 9 ore
Documentul referitor la strategia națională de apărare a țării este aproape finalizat și se află în curs de pregătire pentru a fi prezentat în CSAT, a declarat luni seară președintele Nicușor Dan, într-un interviu acordat Știrilor Pro TV. Conform șe

FOTO Nadia Comăneci, întâlnire cu premierul Ilie Bolojan la Palatul Victoria. Ce au discutat

HotNews acum 8 ore
Fosta mare gimnastă, Nadia Comăneci, și șeful Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu, au avut luni o întâlnire la Palatul Victoria cu Ilie Bolojan şi vicepremierul Tánczos Barna, potrivit News.ro. Întâlnirea s-a desfășurat în biroul pri

Claudiu Manda anunță că va candida pentru funcția de secretar general PSD pe lista lui Sorin Grindeanu / Funcția e ocupată acum de Paul Stănescu

G4Media acum 9 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Europarlamentarul PSD Claudiu Manda a anunţat luni pe rețelele sociale că a acceptat candidatura la funcţia de secretar general al partidului, pe lista de candidaturi (moțiunea) lui Sorin Grindeanu.

Horoscop 14 octombrie 2025. Zodia care are mare noroc la bani

Cancan acum 2 ore
Horoscop 14 octombrie 2025. Una dintre zodii are mare noroc la bani astăzi, iar alta primește mari bonusuri la locul de muncă. Afla mai jos despre cine este vorba! Astăzi, energia ta este foarte bună pentru a aborda situații financiare sau profesion

Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului USR al Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă

BusinessMagazin acum 12 ore
Moţiunea simplă depusă de AUR împotriva ministrului Economiei, Radu Miruţă, a fost respinsă de către Senat.

Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo la trei zile după ce comitetul din Norvegia i-a acordat premiul Nobel pentru Pace opozantei María Corina Machado

News.ro acum 5 ore
Venezuela şi-a închis ambasada de la Oslo fără explicaţii, a anunţat luni Ministerul norvegian al Afacerilor Externe, la trei zile după acordarea Premiului Nobel pentru Pace liderului opoziţiei venezuelane, María Corina Machado, informează AFP. „Am

PSD renunţă la ideea de partid progresist. Grindeanu: Congresul PSD va avea loc pe 7 noiembrie

BusinessMagazin acum 12 ore
„Astăzi, în cadrul reuniunii Consiliului Politic Naţional al PSD, am propus o modificare esenţială a Statutului Partidului Social Democrat, care clarifică identitatea şi direcţia noastră doctrinară”, anunţă Sorin Grindeanu.

Zelenski anunţă că se întâlneşte cu Trump săptămâna aceasta la Washington

News.ro acum 5 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat luni că va merge „săptămâna aceasta” la Washington pentru a se întâlni cu omologul său american Donald Trump, informează AFP. „Mă voi întâlni cu preşedintele Trump la Washington săptămâna aceasta”,

Vremea

București
acum

10°
mar.

9°/17°
mie.

10°/12°
joi

9°/15°
vin.

10°/17°
Iasi
acum

mar.

6°/16°
mie.

7°/12°
joi

6°/14°
vin.

6°/16°
Constanta
acum

mar.

9°/13°
mie.

12°/15°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

6°/15°
mie.

6°/12°
joi

4°/13°
vin.

6°/14°
Timisoara
acum

mar.

8°/16°
mie.

10°/15°
joi

6°/16°
vin.

9°/15°