- Editorial - nr. 621 / 3 Septembrie, 2010 Daca evenimentele mari se intampla, iar vremea se inchide asupra lor, datoria noastra e sa nu le uitam!" Sunt cuvintele lui Nicolae Iorga, atentionandu-ne prin timp, acum, la implinirea celor 70 de ani de la Diktatul de la Viena, raptul semnat in Palatul Belvedere, ca "cine uita nu merita!". Un avertisment ca, intr-adevar, daca vremea "se inchide" asupra acelei pagini cernite din istoria preapatimitului nostru Ardeal, e de datoria noastra, a romanilor de dincoace si de dincolo de munti, sa nu uitam. Pentru ca "cine isi uita istoria _ amintea acelasi mare istoric roman _ merita s-o retraiasca!" Doamne, fereste! S-a mai adeverit, inca o data, ca, de cand se stie, existenta neamului asta romanesc a fost o continua lupta, o tranta cu viata! Asadar, 70 de ani! Vremuri de trista aducere aminte. Sa nu se uite! S-au tanguit atunci, prelung, toate clopotele intristatului Ardeal! Privindu-i pe ostasii Armatei Romane retragandu-se de pe granita de Vest, parasind, in urma cedarii nordului Ardealului, cea mai fortificata parte de frontiera din punct de vedere militar, in cazul unui razboi cu Ungaria horthysta, femeile cu broboade cernite, batranii si copiii cu lacrimi in ochi, iesiti pe la porti, le strigau, cu o disperare sfasietoare: "Dar pe noi cui ne lasati?". Alergand sa ajunga ultimul vagon cu soldatii care plecau, tristi si ei, unii plangand, sarind pe scara trenului in miscare, sergentul Somesan a mai apucat sa le raspunda, simtind un nod in gat: "Ne vom intoarce! Ne vom intoarce, negresit!". Ramasi sub ocupatia vremelnica a dusmanului dintotdeauna, cand trenul se indeparta, romanii, incremeniti de nedreptatea facuta si de grijile pentru tot ce va urma, au auzit cantecul trist, sfasietor al ostasilor parasind, cu ochii in pamant, pamantul romanesc dat Ungariei horthyste si fasciste: "Dac-am plecat, Ardealule, din tine,/ Nu-i v