"Vrem să producem, nu să importăm", "Cartoful românesc, pe cale de dispariţie" şi "Fără subvenţie la sfeclă, preţul zahărului se va dubla în 2011" au fost câteva dintre inscripţiile care s-au putut citi pe pancartele agricultorilor care au protestat ieri în faţa prefecturilor din 23 de judeţe.
Cu tractoare, juguri, pluguri, sticle cu lapte vărsate în semn de protest pe asfalt şi animale, agricultorii au ieşit ieri în stradă. Protestatarii au cerut, printre altele, demisia ministrului Agriculturii, care de altfel era primul pe lista remaniabililor şi a demisionat ieri. Membrii Agrostar şi ai Federaţiei Naţionale a Producătorilor Agricoli din România cer susţinerea de către stat a sectoarelor agricol, forestier şi de creştere a animalelor.
"Dacă revendicările noastre nu vor fi soluţionate, pe 9 septembrie vom organiza un marş în Capitală, la care şi-au anunţat participarea aproape 15.000 de fermieri", a declarat preşedintele Agrostar, Niculae Ştefan, într-un comunicat de presă al federaţiei. Judeţele în care Federaţia Agrostar a organizat proteste sunt Argeş, Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Călăraşi, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Harghita, Ialomiţa, Maramureş, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Vaslui şi Vrancea.
La Giurgiu au ieşit în stradă peste 150 de agricultori, unul dintre participanţi înhămându-se ostentativ la jug. Protestatarii au mărşăluit din zona Spitalului Judeţean de Urgenţă din Giurgiu până la locul mitingului, unde au adus utilaje şi accesorii agricole tradiţionale. Sediul Prefecturii Dâmboviţa a fost pichetat ieri de aproximativ 200 de agricultori, care au adus 20 de tractoare şi maşini agricole. Protestatarii au mărşăluit timp de o oră cu huiduieli şi claxoane. Laptele a fost vărsat în faţa prefecturii din Sfântu Gheorghe de cei 300 de protestatari din judeţele Covasna şi Harghita, care a