Naţionala de tineret vrea cel puţin trei puncte din „dubla“ cu Rusia, pentru a obţine accesul la barajul pentru CE.
Naţionala de tineret a României nu a mai jucat la un turneu final al Campionatului European de pe vremea când era condusă de Victor Piţurcă. Actuala selecţionată Under 21, care este pregătită tot de un oltean, Emil Săndoi, speră să încheie această perioadă de contraperformanţe, tricolorii mici fiind hotărâţi să câştige cel puţin trei puncte din „dubla“ cu Rusia (3 septembrie, la Botoşani; 7 septembrie, la Sankt Petersburg) şi să obţină calificarea la barajul pentru Campionatul European.
Săndoi nu va putea conta în aceste meciuri decisive pe liderul echipei sale, Gabriel Torje, care a fost convocat la prima reprezentativă. De asemenea, Gângioveanu, Ochiroşii şi Pârvulescu sunt şi ei indisponibili. „Ne lipsesc câţiva jucători importanţi. În primul rând Torje, care era liderul, căpitanul şi golgheterul echipei. Noi ne bucurăm că a reuşit să facă pasul către prima reprezentativă. Mai avem câţiva jucători accidentaţi, Gângioveanu, Ochiroşii şi Pârvulescu, care şi ei ar fi intrat în calcule. Cei care sunt aici, i-am văzut cât se poate de conectaţi şi dornici să obţină o performanţă şi cred că suntem capabili să ne calificăm“, a menţionat Emil Săndoi.
Săndoi: Meciurile cu Rusia sunt decisive
Selecţionerul naţionalei de tineret a României susţine că jucătorii săi vor aborda ambele partide cu Rusia cu gândul la victorie, la fel cum au procedat la toate meciurile pe care le-au disputat în Grupa 1. „Sunt două jocuri decisive pentru că trebuie să le luăm pe ambele în calcul. Dacă jocurile pe care le-am avut până în prezent au fost foarte importante în economia clasamentului, în schimb meciurile cu Rusia sunt decisive, de ele depinzând calificarea noastră. Noi am încercat ca toate jocurile să le tratăm cu gândul la victorie