Mai bine de o oră şi jumătate au aşteptat fanii irlandezi ca să înceapă concertul Guns N'Roses. După 90 de minute de aşteptare, rockerii şi-au făcut apariţia, dar în loc de aplauze au fost întâmpinaţi cu huiduieli.
N-au lipsit nici înjurăturile pe acordurile chitaristului DJ Ashba. Unde mai pui că solistul Axl Rose era cât pe ce să fie lovit de sticlele aruncate din mulţime.
Show-ul care a avut loc pe 1 septembrie a fost întrerupt, iar admiratorii avertizaţi să nu mai arunce cu sticle pentru că formaţia va pleca de pe scenă.
Concertul a fost întrerupt
"Încă o sticlă şi plecăm. Nu vrem asta, ci să ne simţim bine. Dacă voi nu vreţi, spuneţi", a anunţat în faţa publicului Axl Rose.
Preţ de 3 melodii show-ul a mers bine, până când o sticlă a aterizat pe scenă, iar Guns N'Roses a oprit cocertul.
Un inginer de sunet a anunţat că sunt ceva probleme tehnice însă concertul va începe în câteva minute dacă publicul se calmează.
Guns N'Roses a revenit pe scenă, însă mulţi dintre spectatori părăsiseră deja arena din Dublin.
Guns N’ Roses va concerta în premieră în România, în cadrul “Chinese Democracy World Tour”, pe 21 septembrie 2010, la Romexpo.
Se ştie că cei de la Guns N'Roses nu prea sunt punctuali. Să sperăm că la concertul din România nu se va întâmpla ca în Irlanda.