Cozile, pe care le-am văzut la televizor, la ghişeele unde autorii trebuiau să îşi plătească impozitele semănau foarte bine cu cozile la care şi eu, ca şi alte milioane de români, am stat pentru că "se băga" ceva. Miniştrii şi, în general, guvernanţii nu le-au văzut, ba unii dintre ei sunt convinşi că televiziunile truchiază imaginile ca să mintă oamenii.

Aşadar, s-au băgat impozite şi se stă la cozi ca la brânză! Eu nu le-am văzut pe viu, pentru că nu vreau să plătesc impozite pe nimic. Adică nu vreau să fiu chiar mai prost plătit decât Catindatul lui Caragiale, care n-avea leafă, dar nici popriri nu i se făceau. O revistă nu m-a plătit din iulie, o alta din mai din simplul motiv că nu au fost bani. Sunt convins că actele contabiliceşti cu drepturile mele de autor sunt în regulă, bine tocmite şi, din punctul lor de vedere, eu am drepturi de autor. Am, dar nu le-am luat. Nu le-am luat, dar trebuie să plătesc impozite pe nişte bani pe care nu îi am. Marii datornici către stat îşi iau an de an profitul, dividendele etc., iar impozitele sunt ultima lor grijă. La noi, cei care suntem brusc împăunaţi cu statutul de autor, e invers: prima grijă e să ni se ia impozitele.

Cum să le plătesc? Să încep să vând cărţi la anticariat, să iau bani din salariul plătit de o altă instituţie pentru o altă muncă, salariu care este impozitat, spre a plăti taxe, să mă aliniez conaţionalilor care dau cu jula prin magazinele din Franţa, Italia, Spania ori cerşesc prin aceleaşi ţări? Aş face aşa ceva dacă, Doamne fereşte, nu aş avea din ce să îmi duc traiul zilnic şi aş fi disperat (nu vă puteţi imagina câte poate îndura fiinţa umană, chiar şi cea mai orgolioasă, mai integră, mai cu principii când e vorba de afundarea în sărăcie!), dar ca să plătesc statului, incapabil, roman - asta nu aş face-o niciodată.

Neobişnuiţi cu gândirea economică, autorii au sesizat doar cozi