Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sinistrații primesc doar unu la sută din ajutoarele promise de Guvern

Publicat in Adevarul, vineri 3 septembrie 2010 ·

Valul de ploi a trecut, dar drama oamenilor cărora apa le-a luat casele rămâne la fel de actuală. Dacă edilii șefi ai comunelor afectate de inundații și-au făcut iluzii că vor primi sprijin de la centru, acestea s-au spulberat instant, din cauza sumelor infime care au ajuns în județ.

Vin bani pentru sinistrați ! Cu toate că vestea pare bună, ea acoperă aproape unu la sută din suma de care ar fi avut nevoie judeţul pentru despăgubiri. Acum, oficialii de la Consliul Județean Caraș-Severin îşi dau de ceasul morţii pentru că nu ştiu cum să împartă firmitura, astfel încât să mulţumească pe toată lumea. Localnicii din Bucoşniţa, Goleţ şi Slatina Timiş inundați la finele lui iulie, au sperat degeaba că primesc un ajutor. „Vom primi doar 40.000 de lei, dar acești bani sunt numai pentru obiectivele publice, cum ar fi drumuri sau stații de epurare. Pagubele din comună au fost evaluate la peste trei milioane de lei”, a declarat Gheorghe Roman, primarul comunei Slatina Timiș. Pentru că au fost sceptici încă de la început, cei din primărie s-au pus pe adunat bani pentru localnici chiar din comună, ca să îi ajute cu materiale de construcție pe cei cărora apa le-a luat casa. Familia Babeu este una dintre familiile dezamăgite, dar care se mulțumește cu puțin. „Ne-au ajutat cei din sat să mai facem una, alta la casă. Nu putem să așteptăm să ne cadă banii din cer. Oricum, nu cred că de la centru vedem vreun leu”, spune Stana Babeu, pe care apele au lăsat-o fără agoniseala de o viață.

Bani pentru infrastructură

Deși zeci de drumuri au fost distruse, banii primiți sunt suficienți numai pentru „cârpirea” a patru dintre ele. „Pentru Caraș-Severin au fost alocate 1,5 milioane de lei” spune Ianăș Roșeți, directorul Direcției de Administrare a Domeniului Public, din cadrul Consiliului Județean Caraș-Severin. „Suma este mică, mai ales că în județ au fost trei valuri de

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Gheorghe Hagi va fi decorat cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler, cea mai înaltă distincție a statului român

Ziua Constanta acum 38 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a semnat decretul de decorare a lui Gheorghe Hagi, managerul tehnic al Farului Constanța și acționarul majoritar al FCV Farul Constanța SA, cu cea mai înaltă distincție a statului român, Ordinul Nați

Furtul artefactelor româneşti de la Muzeul Drents - Femeia suspectată a fost eliberată

News.ro acum 2 ore
Femeia suspectată de furtul obiectelor de artă de la Muzeul Drents din Assen a fost eliberată. Cu toate acestea, ea rămâne suspectă în ancheta privind dispariţia comorilor de aur din România. Acest lucru a fost anunţat de Parchetul General (OM). Est

Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Unde și când sunt așteptate ploi

Adevarul acum 2 ore
Prognoza Adminsitraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) arată că temperatura medie a aerului va avea, în următoarele patru săptămâni, valori mai ridicate decât normalul perioadei, la nivelul întregii ţări.

Controale noi ANAF: Fiscul verifică banii pe care și-i dau rudele între ele

Wall-Street.ro acum 26 minute
ANAF a început să verifice și banii pe care și-i oferă rudele între ele și, mai nou, încearcă să-i impoziteze cu 70%, considerând că sumele nu pot fi identificate, în condițiile în care au fost deja declarate și impozitate, cum este cazul unui antre

Un tânăr a murit și alți trei sunt în stare gravă după ce mașina în care se aflau a intrat într-un stâlp și s-a rupt în două

Adevarul acum o ora
Patru tineri au ajuns în stare gravă la spital în urma unui accident rutier grav produs la intrarea în staţiunea Mamaia, în zona Hotelului Malibu. Unul dintre ei a murit la scurt timp.

Dalai Lama spune că succesorul său se va naşte în afara Chinei

G4Media acum 34 minute
Succesorul lui Dalai Lama se va naşte în afara Chinei, spune liderul spiritual al budismului tibetan într-o nouă carte, ridicând miza în disputa cu Beijingul privind controlul regiunii himalayene din care a fugit acum peste 60 de ani, consemnează ma

Blocarea candidaturii lui Georgescu riscă să alimenteze tulburările interne şi să tensioneze parteneriatul României cu SUA, scrie Reuters

Ziare.com acum o ora
Autorităţile române i-au interzis candidatului pro-rus de extremă dreapta Călin Georgescu să participe la alegerile prezidenţiale din mai, determinându-l pe acesta să conteste decizia la Curtea Constituţională, arată Reuters. România, membră a NATO

CCR va analiza contestațiile privind invalidarea candidaturii lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 44 minute
Curtea Constituţională a României va analiza astăzi, de la ora 17:00, contestaţiile referitoare la candidatura lui Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale din luna mai, relatează Agerpres. Una dintre sesizări este cea trimisă de Călin Georgescu c

Cinci deputaţi AUR sunt aşteptaţi marţi la Parchet / Simion: Sistemul corupt, condus de marionetele Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Cătălin Predoiu foloseşte instituţiile statului pentru a suprima opoziţia reală şi vocea regăsită prin vot a poporului român

News.ro acum 2 ore
Cinci deputaţi AUR sunt aşteptaţi marţi la Parchet, anunţă liderul partidului, George/ Simion, care acuză că ”sistemul corupt, condus de marionetele Marcel Ciolacu, Ilie Bolojan, Cătălin Predoiu foloseşte instituţiile statului pentru a suprima opozi

Calendar ortodox, marți, 11 martie 2025. Sfinții prăznuiți în această zi

Ziua Constanta acum 2 ore
În această lună, în ziua a unsprezecea, pomenirea celui între sfinţi părintelui nostru Sofronie, patriarhul Ierusalimului. Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea

Vremea

București
acum

14°
mar.

11°/20°
mie.

12°/20°
joi

14°/24°
vin.

13°/21°
Iasi
acum

16°
mar.

11°/21°
mie.

13°/20°
joi

12°/23°
vin.

13°/22°
Constanta
acum

15°
mar.

9°/16°
mie.

10°/16°
joi

11°/16°
vin.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mar.

10°/14°
mie.

9°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/19°
Timisoara
acum

12°
mar.

10°/18°
mie.

9°/20°
joi

12°/19°
vin.

10°/18°