Fiind plecat din țară (în interes de serviciu, deci pe banii patronului, țin să precizez) n-am apucat să scriu epilogul poveștii jurnaliștilor trimiși în vacanță de Roșia Montană Tours & Travel. A făcut-o, într-un editorial, colegul Liviu Avram. Aș avea totuși două-trei comentarii.
Aud că deontologii plimbați prin Noua Zeelandă, pe cheltuiala generosului sponsor care vrea să ne scoată aurul din Apuseni, au descifrat deja tainele mineritului pe bază de cianuri. Cel mai mare specialist a devenit "academicianul" Doru Bușcu, responsabil cu umorul la curtea mogulului iubitor de natură, deltă și energie eoliană.
I-am citit, între două avioane, doctele precizări. Și am remarcat că, printre impresiile lăcrămoase de călătorie la business-class și glumițele nesărate pe seama ecologiștilor, nu se poate abține să nu le dea câteva-n gură „proștilor" și „frustraților" din presa rămasă acasă, care i-au pus deontologia sub semnul întrebării.
Bun, omul are tot dreptul să se apere. Așa cum face și dl Turcescu, întors din aceeași vizită de documentare la antipozi, în care pare-se că n-a învățat limba aborigenilor, ci pe cea a vechilor noștri vecini, cotropitori și parteneri de afaceri, turcii. Căci dânsul ne răspunde, scurt, cu hai sictir!
Mai versat în limbajul intelectualilor de cartier, colegul Bușcu ne trimite direct la origini. Parafrazând o anecdotă din anii '50, el ne bagă-n p... mamelor noastre! Reacție care, trebuie să mărturisesc, mă lasă la fel de mut cum m-ar lăsa Floriana Jucan cu un citat din Wittgenstein. Unul care s-ar potrivi perfect situației jurnaliștilor zburați la dracu-n praznic în scopul de a se convinge de oportunitatea mineritului cu cianuri: "Nu știu de ce ne aflăm aici, dar sunt sigur că asta nu e ca să ne distrăm".
