Preşedintele director al companiei americane Franklin Templeton Investments, Mark Mobius, apreciază că România şi Vietnam prezintă mari oportunităţi pentru "vânătoarea de chilipiruri", datorită perspectivelor bune de creştere, cu mare potenţial pe pieţele de capital, transmite Reuters. Franklin Templeton este administratorul Fondului Proprietatea, societate de investiţii de tip închis creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv
Preşedintele director al companiei americane Franklin Templeton Investments, Mark Mobius, apreciază că România şi Vietnam prezintă mari oportunităţi pentru "vânătoarea de chilipiruri", datorită perspectivelor bune de creştere, cu mare potenţial pe pieţele de capital, transmite Reuters.
Franklin Templeton este administratorul Fondului Proprietatea, societate de investiţii de tip închis creată în scopul despăgubirii persoanelor ale căror proprietăţi au fost confiscate abuziv de statul comunist şi sunt imposibil de retrocedat în natură.
Fondul Proprietatea deţine active de patru miliarde de euro, sumă echivalentă cu 20% din capitalizarea de piaţă a Bursei de Valori Bucureşti, potrivit Reuters.
"Vom investi, probabil, mai mult în materii prime, petrol, gaze şi energie electrică, datorită cererii mari pentru energie electrică în această ţară", a afirmat Mobius.
Fondul românesc este complex, cu cele mai mari participaţii la companii petroliere. Fondul investeşte, de asemenea, în gaze naturale, companii de transport al gazelor şi firme imobiliare, a adăugat el.
Templeton caută, totodată, să investească în Vietnam, a menţionat Mobius. Omul de afaceri a afirmat că nu vede apariţia unei bule speculative pe piaţa acţiunilor din Asia şi apreciază că investitorii ar trebui să fie atenţi la volatilitatea şi instabilitatea din economiile emergente.
Mobius a negat un zvon