Presa internaţională relatează despre remanierea guvernamentală din România, o "ţară ţinută la perfuzii de FMI", evocând posibilele consecinţe ale acestei măsuri asupra acordului Fondul Monetar Internaţional. Guvernul nepopular al României era agitat joi, după ce premierul a demis cinci miniştri, iar cel al Economiei a afirmat că vrea de asemenea să renunţe la funcţie, relatează agenţia Associated Press. Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, cel care a avut un rol-ch
Presa internaţională relatează despre remanierea guvernamentală din România, o "ţară ţinută la perfuzii de FMI", evocând posibilele consecinţe ale acestei măsuri asupra acordului Fondul Monetar Internaţional.
Guvernul nepopular al României era agitat joi, după ce premierul a demis cinci miniştri, iar cel al Economiei a afirmat că vrea de asemenea să renunţe la funcţie, relatează agenţia Associated Press. Ministrul de Finanţe, Sebastian Vlădescu, cel care a avut un rol-cheie în negocierile cu FMI, a criticat demiterea sa ca fiind motivată politic.
Instabilitatea politică a afectat România în ultimul an înaintea alegerilor prezidenţiale, câştigate de Traian Băsescu, notează AP, amintind că Guvernul anterior al lui Emil Boc a căzut anul trecut, ceea ce a dus la suspendarea temporară a acordului cu Fondul Monetar Internaţional.
Bloomberg menţionează la rândul său că premierul Boc îi remaniază pe ministrul de Finanţe şi cel al Economiei, în condiţiile în care se confruntă cu o moţiune de cenzură după creşterea taxelor şi reducerea salariilor funcţionarilor publici, pentru a primi ajutor internaţional.
Boc a anunţat joi o importantă remaniere guvernamentală, incluzând portofoliile Economiei şi Finanţelor, pe fondul crizei economice persistente, în această ţară ţinută la perfuzii de FMI, comentează Agenţia France-Presse. Noii miniştri propuşi sunt în mare parte necunoscuţi pe