Reprezentativa României debutează în această seară, de la ora 21.00 (TVR 1), la Piatra-Neamţ, împotriva selecţionatei similare a Albaniei, în Grupa D a preliminariilor Campionatului European din 2012, din Polonia şi Ucraina.
„Tricolorii" abordează foarte încrezători prima partidă din preliminarii, mai ales că adversarul nu este unul cu renume în Europa. De-a lungul istoriei, România şi Albania s-au întâlnit de şase ori în preliminariile pentru Campionatele Europene sau Mondiale, de fiecare dată impunându-se reprezentanţii noştri, care au marcat de 20 de ori în poarta adversarilor şi au primit, în schimb, doar trei goluri. Cea mai mare diferenţă de scor s-a înregistrat în ultima partidă din preliminariile Campionatului European din 2008, când România, pregătită atunci de Victor Piţurcă, a câştigat cu 6-1, pe vechea arenă „Lia Manoliu", din Bucureşti.
Dacă din acest punct de vedere tradiţia este de partea noastră, o altă statistică nu ne prea dă motive de bucurie. Albania nu a mai pierdut de opt ani la debutul în preliminarii, deşi a avut adversari destul de puternici. În calificările pentru Euro 2004 a remizat, 1-1, cu Elveţia, iar în preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2006 a produs o surpriză de proporţii învingând cu 2-1 Grecia, deţinătoarea titlului continental în acel moment. În următoarele două campanii au venit alte două rezultate de egalitate, 2-2 cu Belarus şi 0-0 cu Suedia. „Vom face totul pentru a obţine prima victorie, pentru că este foarte important să câştigăm meciul de debut. Atmosfera în sânul lotului este excelentă", a promis selecţionerul naţionalei, Răzvan Lucescu.
Albanezii au uitat umilinţa suferită la finalul anului 2007 şi vin acum în România cu gândul de a obţine cel puţin un punct. „Statistic, suntem departe de România, dar acest lucru este bazat pe posibilităţile noastre de moment. Nu înseamnă că de câte