Trupul meu n-a fost găsit niciodată. Ars pe plajă? Mâncat de furnici? Devorat de lupi? Răpit de vulturi? Vegheat » şi ridicat de vreun suflet pios? îngropat pe ascuns şi apoi uitat ca un câine? Să fi venit să mă caute pentru a mă ridica la ceruri golanii pe care i-am pictat deghizaţi în îngeri? Altul, în locul meu, s-ar lamenta(...) Eu mă consider, dimpotrivă, norocos că n-am nici mormânt nici piatră funerară(...) Dat fiind că moartea mi-a fost la fel de misterioasă ca viaţa, enigma destinului meu rămâne întreagă."

Cât de întreagă? Ce-a mai rămas oare neînţeles după cele 781 de pagini ale romanului La course a l'abîme (Cursa spre hău), de Dominique Fernandez (Grasset, 2002) Scriitorul francez care se substituie lui Michelangelo Merisi zis Caravaggio pentru a mărturisi la persoana întâi cine a fost, cum a trăit, cum a pictat şi cum gândea, acum patru sute de ani, acest zurbagiu artist de geniu, a folosit toate datele păstrate de cronici şi documente şi i-a plămădit o biografie plus vraie que nature, adăugând, în proporţie de optzeci la sută (calculul autorului), informaţie istorică, exegeză artistică, analiză psihologică şi socială, dogmatică creştină, reflecţii şi multă, multă ficţiune.

Caravaggio (29 septembrie 1571-18 iulie 1610) a revoluţionat pictura, înlocuind cultul frumuseţii specific cumintelui, decorativului manierism, cu un realism brutal, introducând o tehnică nouă, clar-obscurul, şi deschizând calea barocului. Naturalismul extrem al tablourilor lui cu subiecte inspirate de Biblie în care accentul cădea pe cruzime, violenţă şi urâţenie nefardată, o viaţă de scandal în marginea legii şi chiar mult în afara ei, dat fiind că homosexualitatea era pedepsită cu moartea, nu l-au împiedicat să ajungă pictorul oficial al Vaticanului.

Dominique Fernandez (născut în 1929, colaborator de-o viaţă al revistei Le Nouvel Observa