Autorităţile locale dintr-un orăşel situat în sudul Italiei au luat decizia de a juca la loto o parte din bugetul local, argumentând această decizie prin faptul că nu este cu mult mai riscantă decât o strategie de investiţii pe Wall Street, scrie Bloomberg. Dacă Melito, orăşel situat lângă Napoli, prinde potul cel mare, localitatea va deveni "un mic paradis fiscal", a declarat primarul Antonio Amente la începutul săptămânii, după ce consiliul local a sprijinit propunerea sa. "Vom fi la fel ca Monte Carlo", a mai spus Amente. Oraşul Melito, care are 35.000 de locuitori, va lua bilete chiar pentru premiul pus în joc săptămâna aceasta de loteria italiană, Superenalotto, care se ridică la 127 de milioane de euro. Autorităţile din Melito susţin că vor cheltui 15 euro pe săptămână sau 800 de euro anual pentru a încerca să ghicească cele şase numere câştigătoare, utilizând fonduri destinate pentru salariul primarului pentru a cumpăra bilete. "Mi-ar fi mult mai uşor să ghicesc numărul de telefon al unui străin. Ceea ce se întâmplă arată cât de disperate sunt administraţiile locale", a declarat Gennaro Olivieri, profesor de matematică financiară la Universitatea Luiss din Roma.
Autorităţile locale dintr-un orăşel situat în sudul Italiei au luat decizia de a juca la loto o parte din bugetul local, argumentând această decizie prin faptul că nu este cu mult mai riscantă decât o strategie de investiţii pe Wall Street, scrie Bloomberg. Dacă Melito, orăşel situat lângă Napoli, prinde potul cel mare, localitatea va deveni "un mic paradis fiscal", a declarat primarul Antonio Amente la începutul săptămânii, după ce consiliul local a sprijinit propunerea sa. "Vom fi la fel ca Monte Carlo", a mai spus Amente. Oraşul Melito, care are 35.000 de locuitori, va lua bilete chiar pentru premiul pus în joc săptămâna aceasta de loteria italiană, Superenalotto, care se ridică la 127 de