Ministrul educaţiei a schimbat calendarul examenului de maturitate şi pe cel al evaluării naţionale. Nicio probă nu va mai fi susţinută în timpul anului şcolar. Sursa: VLAD STĂNESCU
Ministrul educaţiei, Daniel Funeriu, a parafat o "mică reformă" cu doar câteva zi le înaintea deschiderii noului an şcolar: a modificat calendarul examenului de Bacalaureat şi pe cel al evaluării naţionale. Decizia a fost luată la presiunile dascălilor, care au contestat organizarea probelor practice ale Bacalaureatului în timpul anului şcolar, pe motiv că ar fi fost perturbată activitatea normală la clasă.
"Am hotărât să împingem probele spre sfârşitul anului şcolar pentru a nu mai exista problema orarului pentru ceilalţi copii", au explicat mai-marii Ministerului Educaţiei.
Vacanţa de vară începe mai devreme
Prin urmare, atât probele orale ale examenului de maturitate, cât şi cele scrise se vor desfăşura în iunie, când absolvenţii de liceu vor fi deja în vacanţă.
Şi cele două examene scrise din cadrul evaluării naţionale de la finalul clasei a VIII-a au fost decalate cu o lună, astfel că, în loc de mai, elevii vor intra în "probele de foc" tot în iunie.
Potrivit noului calendar, elevii claselor a VIII-a vor termina cursurile pe 10 iunie, iar proba scrisă la limba română se va desfăşura pe 20 iunie, în timp ce examenul la matematică va avea loc pe 22 iunie. Toate emoţiile vor dispărea pe 27 iunie, când se vor afişa rezultatele finale.
Şase probe scrise şi practice
Spre deosebire de colegii lor mai mici, liceenii din anii terminali vor avea de îndurat emoţii mai bine de o lună, de pe 27 mai, când se vor înscrie la Bac, şi până pe 8 iulie, când vor fi afişate rezultatele finale. Astfel, proba de evaluarea a competenţelor lingvistice se va desfăşura în intervalul 6-8 iunie, proba de evaluare a compe