Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu a ciupit-o pe Udrea!

Publicat in Jurnalul, vineri 3 septembrie 2010 ·

Ceva-ceva se întâmplă la vârful Puterii. Remanierea este o furtună într-un pahar gol de apă pe lângă ceea ce a îndrăznit să zică Traian Băsescu.

În faţa ambasadorilor - cel mai cuminte auditoriu de care poate să aibă parte şeful statului - a făcut-o de ruşinică pe Elena Udrea, femeia cea mai inamovibilă din politichia românească.

El a trântit-o, spunând că nu prea a văzut turişti străini plimbându-se prin România. O critică directă la adresa doamnei Nutzy Biciclista, care, după doi ani de mandat la Ministerul Turismului, a "reuşit" să facă doar scandaluri puţin atrăgătoare pentru străini. Să-i fi "scăpat" lui Traian Băsescu porumbelul, aşa, din joacă? Cunoscând personajele, nici ea, nici el nu fac declaraţii "din greşeală". Ceea ce s-a întâmplat la Adunarea ambasadorilor lasă deschisă uşa spre o mişcare mai semnificativă în scena politică ocupată abuziv de figuri cu miză mică pentru interesele reale ale ţării.

În timp ce Traian B. o "ciupea" pe Elena U., nu stătea (pardon) cu mâinile în sâni. Cadrul era păruiala internă de la vârful PDL pusă la cale de Traian B. prin pupilele ascultătoare - Sulfine&Severine - în cadrul unei consultări-test între Guvern şi parlamentarii partidului. Aici, Elena U. a propus o remaniere totală, adică depunerea mandatului întregului Cabinet Boc.

Dacă ideea venea de la vreun deputat din vârful munţilor, de care să nu fi ştiut nimeni, adunarea ar fi trecut peste ea ca o glumă. Când vine de la "fetele marinarului" (intră aici şi Raluca Turcan "proaspăt tunată"), propunerea începe să semene cu episodul unui serial care va dura câteva luni. În ultimul episod anticipez finalul domnului Boc, acum actor deja cu perspectiva incertă în Palatul Victoria. Scenaristul din mine vede şi o altă posibilă desfăşurare a dramoletei dintre El şi Ea. Nutzy, auzind răutăcismele la adresa muncii ei titanice fără rezultat, ca o fem

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rectorul SNSPA, Remus Pricopie, anunță că își depune în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale

HotNews acum 24 minute
„După o matură chibzuință am decis să-mi depun în această seară candidatura pentru alegerile prezidențiale”, a scris Pricopie pe Facebook. Știre în curs de actualizare.

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum 3 ore
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Miting EuRo Manifest în Piaţa Victoriei pentru susținerea apartenenţei la UE. Fanii lui Călin Georgescu, identificați de jandarmi

Libertatea acum 2 ore
Peste 1.000 de oameni au fost prezenți sâmbătă, 15 martie, la mitingul „EuRo Manifest” din Piaţa Victoriei din Bucureşti. În zonă au fost găsiți și susţinători ai lui Călin Georgescu, iar jandarmii au făcut apel la oameni să nu răspundă provocărilor.

CNA a decis eliminarea conţinutului ilegal al unor postări de pe TikTok în care erau ameninţaţi membrii BEC

News.ro acum 2 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, sâmbătă, eliminarea unor materiale audiovizuale de pe TikTok în care erau ameninţaţi memebri ai Biroului Electoral Central (BEC). De asemenea, va fi analizată închiderea conturilor pe care au fost

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum o ora
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 5 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum 3 ore
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

SUA: Cel puţin 14 persoane au murit în urma tornadelor din Missouri şi Arkansas

News.ro acum o ora
Cel puţin 14 persoane au murit şi alte zeci au fost rănite în tornadele şi furtunile violente din centrul şi sudul Statelor Unite, au anunţat sâmbătă autorităţile locale, potrivit AFP. Autorităţile din Missouri au confirmat 11 „decese legate de furt

Anamaria Gavrilă: Această candidatură este una de conjunctură. Noi suntem aici un simbol

Ziarul Financiar acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, ş-a depus, sâmbătă seara, candidatura la alegerile prezidenţiale. „Această candidatură este una de conjunctură. Noi nu recunoaştem aceste alegeri ca fiind unele legitime, însă ei au creat un joc care este nedrept”, spun

Vremea

București
acum

15°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

7°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°