Ai participat la cîteva convenţii SF. Cum e? Pentru ce merită să mergi la convenţii? Ştiu că se plăteşte participarea... Regula este că oricine plăteşte o taxă de participare la convenţii. Singurele excepţii sînt oaspeţii de onoare şi participanţii activi la lucrări. La asemenea evenimente, îi poţi cunoaşte personal pe „greii“ literaturii SF, poţi schimba idei cu ei, te poţi prezenta şi chiar le poţi propune vreun proiect la care lucrezi. Sînt printre puţinele ocazii în care te vor asculta şi îţi vor oferi o opinie profesionistă. La paneluri îi poţi asculta pe marii sau micii maeştri, scriitori, editori şi critici, vorbind despre tot soiul de subiecte interesante, seara poţi sta la o bere şi o şuetă cu grupul scriitorilor tăi preferaţi, iar mai tîrziu poţi petrece cu ei la una dintre zecile de petreceri organizate în hotelul convenţiei. Ştiu că frecventezi cîteva cenacluri în Toronto. De ce „cîteva“? Ai lucruri diferite de învăţat de la ele? Am început, în toamna lui 2007, să frecventez Cenaclul Parliament Writers Group. Este un cenaclu de scriitori mainstream, iar acest fapt înseamnă că sînt înclinaţi să dea mai puţină atenţie ideii, intrigii şi poveştii, dar dau o foarte mare atenţie stilului, personajelor, relaţiilor dintre personaje şi dialogurilor. Lucruri foarte folositoare atunci cînd engleza este a doua mea limbă. În 2008, am contactat un grup de scriitori SF care se întîlneau de aproape zece ani. Iniţial făcuseră parte din Cenaclul Fledgelings, organizat de Robert J. Sawyer, atunci cînd a fost scriitor în rezidenţă pentru Merril Collection. Le-am dat o povestire ca să mă analizeze şi să discute dacă sînt cel puţin la nivelul grupului şi, deci, dacă mă pot accepta sau nu pentru o primă şedinţă unde urmau să observe dacă maniera mea de critică este pe placul tuturor şi dacă mă vor pe termen lung. Cam aşa-i practica aici. Şi, nu în ultimul rîn