Este o ciudatenie faptul ca intreaga zi, cu exceptia unor naivi care invocau prin platouri necesitatile tarii, populatia care a ales sa urmareasca revolutia de imagine a PD-L n-a auzit in jurul ideii de remaniere decat notiuni ca "partid" si "interes politic"?
Nici vorba! Daca nu ne-am fi obisnuit cu gandul ca valorile politicienilor n-au nicio legatura cu necesitatile tarii, am fi fost nemangaiat de socati. Asa, redescoperim falia dintre clasa muncitoare si istovita de neputinta si demnitari, sursa deznadejdii, si nici macar n-o mai subliniem in agenda. Vremurile curg mereu pe acelasi calapod, le simtim suflarea in ceafa si avem impresia ca a fost mereu acolo.
De ce ma cutremur, totusi, desi ma aflu in starea de contemplare a aceleiasi paradigme, mereu si mereu, si imi propun sa nu ma mai mire nimic?
Pentru ca nu traim timpuri obisnuite, pentru ca manualul de istorie ne invata ca in miezul nebuniei care atinge fiinta nationala si o aseaza pe marginea prapastiei, am gasit resurse sa ne transformam cocoasa in energie, am dat mana cu mana si ne-am intrebat ce ne ramane de facut astfel incat sa nu ne prabusim sub greutatea propriei neputinte.
Tara se afla insa acum in pericol nu din cauza imperiilor care-i amusina bogatiile, deci ar parea ca nu trebuie sa ne aparam impotriva nimanui. Vagabonzii sunt la lontru, si e mult mai greu de luptat cu vointa lor de putere.
Pentru ca la atat se reduce sceneta remanierii. Dependenta de votul propriilor parlamentari la motiunea de cenzura, conducerea PD-L s-a asternut la masa cu ei si le-a oferit cate-o felie, avand grija sa nu lase nicio sfera de interes neacoperita. Nicio gasca.
Banatul, dominat de apropiatii lui Boc, il capata pe Valeriu Tabara la Agricultura, Anca Boagiu, pe care Traian Basescu o stie de cand se juca in nisip in chilotei, primeste Transportu
