Cel mai important interpret român de jazz improvizează despre fotbal şi figurile lui legendare. Maestrul Johnny Răducanu taie în carne vie pentru că nu are tabuuri, ci doar pasiuni.
Suferă de diabet, aşa că îşi comandă o îngheţată. O lasă să se topească şi mănîncă tacticos. Vorbeşte egal, măsurat, spune lucruri cu miez. Operează fără anestezic, apoi improvizează aşa cum o face la pian în timpul concertelor. Mr. Jazz of Romania ştie că e mucalit şi îi place rolul. Iubeşte New Yorkul - "cel mai frumos oraş din lume". Se uită la fotbal de mai bine de 60 de ani şi e un nostalgic. Al lumii de odinioară, al boemei bucureştene, al lui Petschovschi, Gicu Dobrin şi Dinu. Are amintiri cu Just Fontaine, Kopa şi Di Stefano.
- Maestre, cum v-aţi apropiat de lumea sportului?
- Bătrîne, am jucat hochei la Cluj şi eram un fundaş de o sută de ori mai bun decît Ţiriac. Am fost şi campion la nataţie, la 800 de metri liber. Şi un spatist trăsnet! Mi-a plăcut şi rugby-ul, intram în linia a treia, dar m-am lăsat repede de sportul ăsta, că-mi nenoroceam mîinile şi nu puteam risca, fiindcă eram student la contrabas.
- Înseamnă că sportul v-a ajutat mult în devenirea dumneavoastră ca artist?
- Toată energia pe care am avut-o ca instrumentist venea din sport. Dacă nu făceam mişcare, clacam de mult! Şi acum sînt bolnav de diabet, am cinci by-pass-uri, am ajuns paradit rău, dar mănînc îngheţată. Asta e, încă mai am energie de la natură!
"Hagi n-are mintea lui Gică Popescu"
- Ce campioni v-au umplut tinereţea de suporter?
- Generaţia mea e cea cu Di Stefano, Kopa, Fontaine, Iaşin. Omule, eu i-am văzut jucînd pe băieţii ăştia, iar cu unii am fost şi prieten. De acolo a pornit slăbiciunea mea pentru fotbal. Şi i-am iubit pe toţi cei care au avut o nebunie pentru o artă ca fotbalul! I-am iubit pe cei la car
