De 11 ani, Sinaia găzduieşte un festival aparte care, sub genericul „Enescu şi muzica lumii“, alătură muzicieni de cotă din ţară şi din lume, invitaţi de directorul artistic, violoncelistul Marin Cazacu, să evolueze împreună în seri camerale de mare frumuseţe. Crescînd de la o ediţie la alta, beneficiind şi de prezenţa unor interpreţi români stabiliţi în străinătate (precum Silvia Marcovici, Liviu Prunaru, Mihaela Martin), apreciată constant de un public extrem de numeros, manifestarea şi-a diversificat „oferta“, propunînd şi concerte în aer liber, dar mai ales, în ultimii ani, o nouă orchestră creată de acelaşi entuziast şi profesionist fondator şi coordonator. Acesta, selectînd din toată ţara tineri cu vîrste între 14-25 de ani, a alcătuit, în 2008, Orchestra Română de Tineret, care sună impresionant sub bagheta dirijorului Cristian Mandeal. Lucrînd cu ei, maestrul face o adevărată şcoală, prin care îi formează ca instrumentişti capabili să înţeleagă partitura, să o interpreteze în cel mai real sens al cuvîntului, să se integreze într-un ansamblu, rezultatul fiind o mare familie care… cîntă incredibil de frumos. Aşteptaţi şi de această dată cu nerăbdare, orchestra şi maestrul său au susţinut (la Buşteni, la Ateneul Român şi la Sinaia) un program dificil (Strauss, Wagner, Ceaikovski), realizat cu fluenţă, precizie, bogăţie de culori expresive, dar mai ales cu o prospeţime şi o implicare pe care, din păcate, nu le găsim la alte orchestre „cu nume“. Reuşita acestui demers l-a determinat pe Marin Cazacu să construiască, la această ediţie, un alt ansamblu asemănător, dar cameral, alcătuit din adolescenţi pînă în 19 ani, descoperind, la rîndul lor, tainele colaborării într-o orchestră sub conducerea unui alt maestru – Horia Andreescu, care a avut ştiinţa şi răbdarea necesară, dar şi umorul obligatoriu pentru a-i atrage. Ei au interpretat, în primul lor concert, S