Acest „hoţ tăcut”, cum mai este numită osteoporoza, „fură” din ţesutul osos şi îl subţiază atât de mult, încât şi un traumatism minor îl poate frânge uşor. Pentru că nu provoacă durere şi niciun alt simptom, boala este rareori luată în serios. Până când încep să apară fracturile.
Demineralizarea osoasă care caracterizează osteoporoza se produce lent, timp de mai mulţi ani şi fără niciun semn. Oasele nu dor, iar mersul şi activităţile fizice nu sunt modificate în tot acest răstimp. Sunt motive suficiente pentru ca persoanele afectate să nu se gândească la boală şi să nu se mobilizeze pentru a o diagnostica din vreme.
Fracturile se produc foarte uşor
În cele mai multe cazuri, bolnavii află că au osteoporoză abia atunci când apare complicaţia ei majoră: fractura. „Cel mai frecvent, fracturile apar la nivelul coloanei vertebrale şi la cel al oaselor lungi, cum ar fi antebraţul. Mai puţin frecvente sunt fracturile de şold, care duc deseori la complicaţii şi la deces", spune medicul Cătălin Codreanu, directorul Centrului de Boli Reumatismale „Dr. Ion Stoia" din Bucureşti.
A te feri pe cât posibil de traumatisme, mergând cu atenţie sau purtând încălţăminte antiderapantă iarna, nu este suficient ca să previi fracturile atunci când ai osteoporoză, întrucât aceste fracturi au o particularitate deloc de ignorat: se pot produce chiar şi atunci când cazi de la propria înălţime. A aflat cât de uşor se pot fractura oasele atunci când ai osteoporoză doamna Mariana I., care, la vârsta de 61 de ani, s-a trezit din senin cu o fractură a oaselor metatarsiene şi a oaselor mici ale gambei. „Am călcat poate strâmb, pe laterala tălpii, dar nu am suferit niciun traumatism major care să explice fractura.
Pur şi simplu, dintr-odată, nu am mai putut merge şi aveam dureri. Am făcut o radiografie, dar fractura nu s-a văzut şi am continuat analizele cu un RMN. După ac