Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Minerii vorbesc în instanţă despre "legea tăcerii"

Publicat in Romania Libera, vineri 3 septembrie 2010 ·

Procesul în care sunt judecaţi trei foşti şefi ai Exploatării Miniere Petrila, găsiţi responsabili de anchetatori pentru tragedia din 15 noiembrie 2008, scoate la iveală amănunte curemurătoare. În faţa judecătorilor de la Târgu Jiu, unde a fost strămutată cauza, minerii au spus că aici funcţiona „legea tăcerii", iar problemele erau ascunse şi de ei si de către factorii responsabili ai unităţii extractive. Ortaci angajaţi la Mina Petrila au declarat că nici ei, dar nici colegii lor nu raportau şefilor neregulile sau probleme observate în timpul activităţii de frică să nu fie transferaţi.

Constrângeri financiare

"Nu puteam să spun la nimeni că am văzut curgând jar şi foc în abataj, pentru că a doua zi eram trimis la suprafaţă şi asta însemna să pierd la salariu. De la 15 milioane de lei cât luam, însemna să mai iau 10. Am acasă trei copii de crescut. Ştiu că a fost o persoană care a sesizat nereguli şefului de schimb şi a fost mutată la întreţinere. Pe data de 13 noiembrie 2008, lui Marcel Alexa i s-a făcut rău în subteran de la căldură. Nu era nevoie să le raportez eu, simplu miner, lui Ungur şi lui Roşu (n.r. inculpaţi în acest dosar) neregulile din mină, pentru că ei intrau în subteran. Noi, minerii, vorbeam între noi despre probleme şi pericole, dar nu aveam forţa să le spun directorilor că iese foc. Nu am bani şi nu îmi permit să îmi pierd locul de muncă. Ştia toată lumea de foc şi de jar, se încerca să se stingă. Au mai existat sectoare în care era foc şi se stingea şi se lucra în continuare. În abatajul 431 s-a încercat stingerea, era şi flacără deschisă şi jar", a spus unul dintre minerii audiaţi de judecători. De asemenea, Constantin Dan Stoian, care şi-a pierdut fratele în explozie, a susţinut declaraţia ortacului. "În data de 10 noiembrie 2008 am auzit că ar fi avut loc o aprindere de metan. Pe data de 14 noiembrie am lucrat la descărc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz tragic în București! O fetiță de doar doi ani a murit, după ce a căzut de la etajul unui bloc

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 16 iunie 2025, polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție – Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – au fost sesizați cu privire la un incident petrecut la o adresă din Sectorul 1, unde un copil ar fi căzut de la un etaj superior

Kelemen Hunor: Eu aş creşte TVA-ul, două puncte procentuale / Aş lăsa cota unică 10%, 16% la dividende şi profit

Mediafax acum 8 ore
Întrebat despre discuţiile dintre partide din ultimele zile şi care variante vor rămâne, Kelemen Hunor a spus: „Eu pot să vă spun ce cred eu, nu ce cred alţii, fiindcă mai suntem în discuţii în aceste zile. Eu aş lăsa impozitul cota unică 10%, 16% d

FOTO. Incendiu cu degajări mari de fum la o hală din Galați! A fost emis mesaj RO-Alert

Ziua Constanta acum 7 ore
În această seară, 16 iunie 2025, ISU Galati a fost alertat prin Dispeceratul 112 despre un incendiu cu degajări mari de fum în zona depozitelor din M39, Galați. Intervin in aceste momente Detasamentul de pompieri Galați și Secția de pompieri Galați

Video Benjamin Netanyahu a anunțat cine ar trebui să moară pentru „a se pune capăt conflictului” dintre Israel și Iran

Adevarul acum 8 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu afirmă că o ucidere a liderului suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, „ar pune capăt conflictului”.

Scandalul primelor necuvenite de la Romsilva. Ministrul Mediului anunță reorganizarea Regiei

HotNews acum 10 ore
Ministrul Mediului, Mircea Fechet, anunţă că ultimele verificări ale Curţii de Conturi la Regia Naţională a Pădurilor – Romsilva au scos la iveală „abateri semnificative şi generalizate”. Astfel, precizează ministrul, este vorba atât de gestionarea

Informări publice - 17 iunie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
BUZEA PAUL şi BUZEA EUGEN, titulari ai A.C. nr. 209/21.05.2025, emisă de Primăria Braşov, pentru obiectivul „Construire împrejmuire teren pe două laturi (categoria de importanţă „D”), anunţă începerea lucrărilor din data de 18.06.2025, la adresa Bra

Chelsea a învins Los Angeles FC cu 2-0 în Cupa Mondială a Cluburilor

G4Media acum 58 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Formaţia Chelsea a învins, luni seară, la Atlanta, cu scorul de 2-0, echipa Los Angeles FC, în grupa D de la Cupa Mondială a Cluburilor, transmite News.ro. Urmărește cele mai noi producții video G4Me

Meta introduce publicitate pe WhatsApp. Cum se va schimba configurația aplicației

HotNews acum 12 ore
Platforma de mesagerie WhatsApp, aparţinând Meta, a anunţat luni introducerea în perioada următoare a unor noi spaţii publicitare, o schimbare importantă pentru această aplicaţie care până în prezent nu a fost afectată de publicitate, transmite AFP,

Un fost șef de Poliție, judecat acum într-un dosar de corupție, angajat la cabinetul vicepreședintelui ANCOM / Pavel Popescu: Am nevoie de expertiză judiciară împotriva fraudelor

HotNews acum 10 ore
Fostul șef al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Călărași, Marian Iorga, trimis în judecată pentru luare de mită și trafic de influență, a fost angajat recent consilier personal la cabinetul lui Pavel Popescu, vicepreședintele ANCOM, autorita

Campionatul European U19. România a pierdut în fața Spaniei, campioana en-titre

Mediafax acum 7 ore
Spania, care este campioana en-titre, s-a impus cu 3-1. Scorul a fost deschis de spanioli în minutul 3 prin Cordero. Luca Szimionaș a egalat în minutul 49, dar spaniolii Jon Martin și Alejandro Monserrate au marcat în minutele 67 și 72. În urma aces

Vremea

București
acum

19°
mar.

19°/33°
mie.

18°/29°
joi

21°/32°
vin.

20°/26°
Iasi
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

14°/26°
joi

17°/29°
vin.

15°/22°
Constanta
acum

19°
mar.

19°/27°
mie.

19°/25°
joi

20°/26°
vin.

21°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
mar.

16°/29°
mie.

14°/25°
joi

16°/27°
vin.

15°/20°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/31°
mie.

16°/31°
joi

18°/33°
vin.

19°/27°