Marea Britanie şi Franţa au avut de ales între război şi necinste. Ei au ales necinstea. Vor avea război." Celebra afirmaţie a lui Winston Churchill despre tacticile de tergiversare utilizate de britanici şi francezi în pragul celui de-al doilea război mondial ar trebui să fie un avertisment pentru preşedintele francez, Nicolas Sarkozy. Prin alimentarea pasiunilor vicioşilor antiimigraţie pentru a obţine un câştig politic pe termen scurt, el va avea parte de necinste, mai întâi, şi apoi va pierde puterea. Pentru că, deşi astăzi majoritatea francezilor pot tinde să simpatizeze cu retorica lui Sarkozy privind alungarea imigranţilor, nu există nici o garanţie că îl vor realege în 2012.

Majoritatea francezilor nu resping atât performanţele lui Sarkozy în calitate de preşedinte, cât esenţa lui. Într-o perioadă de creştere a şomajului, în care Franţa este dominată de temeri cu privire la viitor, francezii au nevoie de asigurări din partea unei figuri maternale sau paternale, şi nu din partea unui lider nervos şi manipulativ, gata să compromită etica şi tradiţia împământenite în Franţa, potrivit cărora fiecare cetăţean are dreptul la tratament egal în faţa legii.

Fostul prim-ministru Michel Rocard a vorbit deschis despre propunerile recente ale lui Sarkozy de a deposeda cetăţenii francezi născuţi în străi-nătate de cetăţenia lor, dacă au fost condamnaţi pentru că au pus în pericol viaţa unui ofiţer de poliţie, practică poligamia sau „circumcizia" feminină. „Nu am mai văzut astfel de măsuri din timpul regimului de la Vichy sau din timpul naziştilor", a declarat Rocard. Compararea politicii lui Sarkozy cu regimul colaboraţionist de la Vichy din timpul mareşalului Pétain este, desigur, o exagerare, dar preocupările lui Rocard sunt împărtăşite de mulţi francezi - şi nu numai intelectuali şi analişti. Chiar şi în rândul conservatorilor tradiţionali există un dezgu