După instaurarea dictaturii lui Lenin, acesta a visat să extindă incendiul revoluţionar în Europa, apoi în întreaga lume. Acest vis răspundea, întâi şi întâi, faimoasei devize „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!" din Manifestul partidului comunist al lui Marx.

Visul comu­niş­tilor corespun­dea şi unei im­pe­rioase necesi­tăţi: revoluţia bol­şevică nu se putea men­ţine la putere şi dezvolta dacă nu era protejată, susţinută, reluată prin alte revoluţii în ţările cele mai avansate - Lenin se gândea mai ales la Germania, cu proletariatul său foarte organizat şi formi­dabilele sale capacităţi indus­triale. Această necesitate conjuncturală s-a transfor­mat curând într-un veritabil pro­iect politic: „revoluţia mondială".

Înfrângerea Ger­maniei im­periale şi a Austro-Ungariei a provocat în Europa un cu­tremur politic însoţit de un enorm vârtej revolu­ţio­nar. În Germania, încă înain­te de capitulare, se răscoală flota de război. În decembrie, 1918, Rosa Luxem­burg şi Karl Lieb­knecht, în fruntea gru­pului Spartakus, părăsesc Partidul Social-Democrat şi fondează Partidul Comunist German. În ianuarie 1919, spartakiştii declanşează la Berlin o in­surec­ţie, înăbuşită imediat de guvernul ­social-democrat.

„Republici sovietice" în Germania

Au fost instaurate „republici sovietice", întâi la Bremen, apoi în Bavaria. Pot fi consi­derate aceste „republici ale Con­siliilor" (în sensul de „sfaturi" - soviete) apariţii spontane? „Modelul" exista de cel puţin un an: statul creat de Lenin. La fel şi ideo­logia, ca şi modul de acţiune. Oricum, au fost efemere, marcând totuşi începutul unui şir de revoluţii de esenţă comunistă. Primul stat după Germania unde s-a aplicat formula Kominternu­lui a fost Estonia, invadată la 18.11.1918 de două divizii ale Armatei Roşii, în furgoanele căreia au sosit şi membrii unui guvern comunist, alcă­tuit în Rusia sovietică. Tru­pe