Poet, jurnalist, traducător si epistolier1 Nicolae Labiş (n. 1935 - m. 1956) reprezintă un caz insolit în literatura română, aşa cum G. Călinescu, Ser-ban Cioculescu, Vladimir Streinu şi Tudor Vianu intuiseră.
Biografia şi opera, la jumătate de secol de la dispariţia sa fizică, rămân insuficient cunoscute atât exegeţilor, biografilor, cât şi cercetătorilor literari.
Lipsa unor restituiri complete, critice şi ştiinţifice ale operei, precum şi o fragmentată abordare, pozitivistă, a biografiei, indiferent de epocă, conjuncturi şi oameni, au creat o sumă de legende, care, uneori, tind să devină insurmontabile.
Literatura sa epistolară, redusă cantitativ, conţine o sumă importantă de informaţii, note, date şi precizări despre sine şi despre confraţii săi care i-au înrâurit, într-un fel sau altul, destinul scriitoricesc şi cel uman.
Epistolele scrise la vârsta de doar cincisprezece ani şi trimise prietenului şi îndrumătorului său, Mihai Zaharia2, necunoscute până acum, surprind graţie inocenţei, sincerităţii şi unei purităţi genuine, specifice, de altfel, creatorilor extrem de însemnaţi.
Informaţiile din aceste misive completează şi corectează unele erori cuprinse în biografii, monografii, biobibliografii, dicţionare şi istorii literare.
Văleni - Stânişoara, 12 august 1950
Dragul meu Mihai,
Afară de voluminosul şi mult aşteptatul tău plic nu mai primisem nimic de când ai plecat. N-am primit nici o carte poştală... Credeam că m-ai uitat... Iartă-mă pentru aceste îndoieli...
Cu trei sau patru zile în urmă am fost la Fălticeni. Am fost oprit acolo şi găzduit de Uşniuneaţ Tşineretuluiţ Mşuncitorescţ până ieri căci am avut de făcut niscai versuri pentru o revistă muzicală a pionierilor.
M-am întâlnit cu Bystry. Am dormit la el. M-am mai întâlnit
