Sa ai langa tine un office building cu mare staif, cu peste 1.000 de oameni bine, foarte bine si indecent de bine platiti in el, sa nu mai fie niciun alt restaurant cat de cat frecventabil in jur si totusi sa nu-ti calce niciunul pragul - asta da performanta!
Despre primul lor restaurant, cel de pe Eminescu, s-a vorbit foarte admirativ, cu multi ani in urma, cand iti planificai cu cateva zile inainte ca sa te duci la o mancare italiana. Luati de val de acest noroc, surprinzator chiar si pentru ei, probabil, patronii s-au hotarat sa treaca la actiune si au mai deschis o Roma in Piata Dorobantilor, in locul unui restaurant unguresc, si in Cotroceni, unde era Opera (de restaurant vorbesc...) inainte. Adica si-au construit oamenii « un brand »!
Am incercat si eu sa intru odata in cel de pe Eminescu, insa am iesit instantaneu, in clipa urmatoare, cu ochii inlacrimati de fum si cu urechile tiuind de vacarmul unei multimi de masochisti transpirati inghesuiti intr-un spatiu minuscul si fara nicio personalitate. Sper, pentru ei, ca mancarea sa fi fost buna si sa-si fi meritat supliciul.
Apoi am fost la cel din Piata Dorobantilor, de cateva ori, fiind aproape de biroul meu. Acela e, oricum, frecventabil, mai ales vara, cand poti sta pe terasa. Cu mancarea, nicio surpriza. Pentru optimisti asta e de bine, pentru pesimisti e invers...
Roma de la Opera ar trebui inclus(a) in cursurile de marketing, la lectiile despre cum se fac lucrurile pe dos. Arata lamentabil, mai ales sala de la subsol si terasa. E totul imbacsit, miroase urat, nici foarte curat nu pare. Meniul e imens. Cum au auzit de vreo mancare cu nume italienesc, cum au pus-o acolo. Au si un galantar cu pesti, caracatite si alte astfel de vietati, pe un pat de gheata – ce-o fi cautand acolo? Ca eu nu pot sa-mi imaginez pe cineva care ar putea lua un chelner de mana si sa-i spuna, aratandu-i
