Aproape jumătate dintre autobuzele care circulă în Satu Mare au termenul de casare depăşit. Unele ar fi trebuit scoase din uz încă de acum 20 de ani. Primăria nu a prevăzut în bugetul pe 2010 fonduri pentru schimbarea parcului auto, dar situaţia de la Transurban va fi analizată până la sfârşitul anului.
Reprezentanţii Transurban susţin că 18 dintre cele 49 de autobuze din Satu Mare nu corespund normelor tehnice de circulaţie pe drumurile publice. Unele dintre acestea ar fi trebuit casate în urmă cu 20 de ani. Maşinile nu pot fi însă scoase din circulaţIe pentru că societatea nu ar mai face faţă traficului de călători.
„Cele 18 autobuze vechi de 18 până la 35 de ani ar trebui scoase din circulaţie. Un astfel de mijloc de transport poate circula pe drumurile publice cel mult şase ani de la cumpărare sau cel mult 15 ani dacă, pe lângă revizia tehnică periodică obligatorie, se schimbă şi piesele în condiţii optime”, spune Iosif Simon, mecanicul-şef al Transurban SA.
Se strică zi de zi
Jonas Istvan este şofer de 20 de ani, iar acum lucrează pe un autobuz vechi de mai mult de două decenii. „Acest autobuz avea deja câţiva ani experienţă pe drumurile oraşului, când, în urmă cu 20 de ani, am venit la firmă. Din păcate, nu trece zi să nu întâmpin probleme tehnice cu el. Fie se strică o piesă, fie se sparge o ţeavă sau se blochează uşa”, spune şoferul. El susţine că după atâţia ani de folosire, nici reparaţiile făcute de mecanici nu mai dau rezultate. „Chiar dacă piesele sunt schimbate, calitatea proastă a acestora nu permite prea mult timp funcţionarea fără probleme”, se plânge şoferul.
Starea parcului auto al Transurban îi nemulţumeşte pe sătmăreni. „Sunt inumane condiţiile. Ar trebui schimbate autobuzele, chiar şi cu unele second-hand, dar măcar uşile şi încălzirea să funcţioneze”, spune Cristina Popa, pasager. Călătorii spun că iarna este f