Spiru Haret. N-a fost nici şef de partid, nici şef de guvern, n-a strălucit prin talent oratoric şi nici nu a dat lovituri politice răsunătoare. Dar societatea modernă românească poartă amprenta personalităţii sale reformatoare. A trăit cu simplitatea profesorului de modă veche şi a muncit ca un ministru de specialitate: din greu, tăcut şi modest. Prin felul său de a fi, creează în epocă un adevărat curent, haretismul. Este duşmănit, hulit, ponegrit, atacat cu înverşunare. Rareori ripostează. Dar nu este un naiv. "Ar fi o naivitate ca atunci când alţii fac armă politică din orice, eu să nu le plătesc cu aceeaşi monedă". Situaţia materială precară a corpului didactic din Regatul român îl îndeamnă să adopte o poziţie publică. În 1906 publică "Pagini de istorie", o broşură de 32 de pagini, în care, printre altele, dezvăluie contextul economic şi social în care a venit la putere guvernul liberal condus de D.A. Sturdza. Guvern în care Haret a deţinut, pentru a doua oară, portofoliul Instrucţiunii Publice. Motivaţia demersului său? "Deşi foarte recente, evenimentele din anii din urmă sunt uitate sau nu sunt destul de bine cunoscute de cei interesaţi". Publicăm câteva fragmente din această broşură despre o situaţie care seamănă picătură cu picătură cu ceea ce trăim azi.
La începutul anului 1901, situaţia financiară a ţării era îngrozitoare. În doi ani, deficitul ajunsese la 72 de milioane. Statul era în pericol de a nu mai putea face faţă îndatoririlor sale; serviciile publice erau ameninţate a nu mai putea funcţiona; cuponul datoriei publice nu se ştia dacă se va mai putea plăti. În timpul acesta, ţăranii mureau de foame, vitele lor pieriseră cu miile, toate rezervele ţării erau sleite. Pe deasupra tuturor, mai era un împrumut de 175 de milioane, făcut în decembrie 1899, cu dobândă mare, care trebuia plătit întreg până la 1904, pe când creditul ţării era aşa de s
