La dvs. este dimineata, asa ca voi incepe cu: "Buna dimineata, doamna Sanziana Pop, dvs. si intregului colectiv al iubitei "Formula AS"",
Ca atatea alte milioane de oameni, si eu admir si ma hranesc cu informatiile publicate de dvs. saptamana de saptamana. Sunt o cititoare a revistei inca de la aparitia ei, si am vrut de multe ori sa scriu, dar uite ca pana acum nu am avut curajul sa o fac. Acum insa, ceva ma necajeste si nu mai pot, trebuie sa va spun.
Tocmai am terminat de citit pe internet articolul despre Apisan Forte, unde se aminteste de domnul Valeriu Popa. Si noi, eu si sotul meu, am avut nevoie de dansul si i-am batut la usa. L-am intalnit numai de doua ori, dar va trai in sufletul meu cat voi trai si eu. La a doua intalnire, am spus ca as dori sa il ajut si eu pe dumnealui cu ceva, daca se poate, asa ca mi-a dat sa introduc pe calculator textul unei carti. Apoi dansul a plecat intr-o vizita prin strainatate, timpul a trecut si nu am apucat sa ii dau rezultatul muncii mele. Intre timp a murit...
Dar intr-o zi am deschis revista la o pagina unde era un careu mic, in care se anunta ca va avea loc o slujba de pomenire de un an de la moartea domnului Valeriu Popa, la Manastirea Cernica. L-am anuntat pe sotul meu ca mergem. Nu a comentat nimic, era de la sine inteles ca asa vom face. Auzisem deja de domnul Petre Anca (ucenicul lui Valeriu Popa) si imediat m-am gandit ca ii voi da dansului cartea. Zis si facut. In ziua respectiva, am luat copiii (avem doi copii, un baiat si o fata), si am plecat la Cernica. Am participat la slujba, si cand s-a incheiat, am intrebat pe cineva care era alaturi de mine daca stie sa imi spuna cine este domnul Anca, pentru ca nu il cunosteam. Dansul fusese exact in spatele meu pe toata durata slujbei. Asa a fost sa fie, zic eu, m-a gasit dumnealui pe mine. Am scos cartea, i-am dat-o, mi-a spus bogdaproste si asta
