Evenimentul a ajuns deja la a XVI-a ediţie şi este pentru prima dată organizat la Tulcea. Zeci de profesori de fizică, elevi pasionaţi din ţară, dar şi de peste Prut au fost prezenţi în acest sfârşit de săptămână la Tulcea pentru a discuta despre ştiinţele fizicii.
Sub denumirea de „Învăţământul fizicii în contextul cerinţelor formării de valori şi competenţe“, Colocviul Naţional de Fizică a adus la Tulcea nume importante din ţară, dar şi de pe ste Prut. La eveniment au participat Victor Şutac, preşedintele Societăţii Ştiinţifice Cygnus, Suceava, prof. Emilian Micu, redactor şef al revistei de fizică Evrika, prof. dr. Iulia Malcoci, din cadrul Consiliului Suprem pentru Ştiinţă şi Dezvoltare Tehnologică a Academiei de Ştiinţe a Moldovei, prof. dr. Dan Chirilă, preşedintele Asociaţiei profesorilor de Fizică din Învăţământul Preuniversitare din România.
„Este un colocviu care astăzi ajunge la cea de-a XVI-a ediţie, şi care se desfăşoară în acest an, la Tulcea. Este dedicat atât profesorilor universitari şi preuniversitari, cât şi elevilor, sau altor persoane care iubesc această ştiinţă. Din nefericire, noi am transmis programul încă din aprilie şi nu am ştiut că se va suprapune cu examenul de bacalaureat. De regulă organizăm acest colocviu în prima săptămână a lunii septembrie“, a declarat Victor Şutac.
Secţiuni
Colocviul a fost organizat pe şapte secţiuni: „Rolul Fizicii în Învăţământul Preuniversitar“, „Studiul Interdisciplinar al Fizicii“, „Metode Experiemntale şi mijloace de învăţământ“, „Cercetări în domeniul fizicii contemporane“, „Aplicaţii ale instrumentaţiei virtuale în experimentele de fizică“, „Astronomie şi Astrofizică“, Matematică aplicată în fizică“.