A pornit în călătoria fascinantă în anii tinereţii şi nu s-a oprit din căutări nici la anii înţelepciunii, revenind deseori la casele memoriale ale marilor creatori.

Se numără printre românii bogaţi spiritual care au avut şansa extraordinară de a fi fost în repetate rânduri aproape de marile personalităţi ale ţării. Vreme de patru decenii, Viorica Ioviţă a mers pe urmele scriitorilor din dorinţa de a pătrunde în universul în care aceştia au respirat şi au creat, dar şi pentru a le deschide elevilor săi noi orizonturi de cunoaştere.

„Vorbesc de oameni mari, atât de plini de cultură şi de farmec, oameni excepţionali. Cred că eu astăzi sunt produsul tuturor influenţelor care au fost exercitate asupra mea, direct sau indirect. Bine că sunt întreagă după ce am văzut atâtea minunăţii şi, prin comparaţie, cât de puţin am făcut eu, risipindu-mă în multe“, mărturiseşte cea care timp de 37 de ani a stat la catedra de Limbă şi literatură română a Colegiului Naţional Carol I. Pe Marin Sorescu l-a invitat la şcoală din 1976 până în anul în care scriitorul s-a stins, şi aproape i se îneacă ochii în lacrimi rememorând unicitatea acelor dialoguri. Un crâmpei de-aceeaşi frumuseţe este clipa întâlnirii cu I.D. Sîrbu, pe care de asemenea l-a adus în prejma copiilor. Motivul a fost atunci prezentarea romanului „De ce plânge mama“.

Implicată în redactarea manualelor

I-a citit şi a căutat semne lăsate de ei pe unde au trecut, că este vorba despre Sadoveanu, Eminescu, despre Creangă, Alecsandri, Bacovia, de cronicari. Dar i-a făcut o deosebită plăcere să îi interpreteze pentru buna înţelegere a elevilor. În anii ’90 a fost de mai multe ori cooptată în colectivele de profesori din Bucureşti, Braşov şi Craiova, pentru redactarea manualelor şcolare. Iubind deopotrivă şi teatrul, i-a implicat pe elevi în dramatizarea unor texte, printre care „Surâsul Hiroshimei“,