Medicul este acuzat de neglijenţă în serviciu pentru că nu a asigurat prezenţa, pe fiecare tură, a câte două cadre medicale
Procurori ai Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie au dispus ieri începerea urmăririi penale faţă de Adrian Ioan Toma, şeful Secţiei Neonatologie din cadrul Spitalului Giuleşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu, care a avut consecinţe deosebit de grave, a comunicat ieri Ministerul Public.
"Din probele administrate până în acest moment al urmăririi penale a reieşit faptul că învinuitul, în calitate de şef al Secţiei de Neonatologie din cadrul Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie "Prof. Dr. Panait Sârbu", a gestionat în mod defectuos resursele umane existente, neluând măsurile manageriale necesare pentru asigurarea în permanenţă, pe orice tură, la salonul de terapie intensivă nou-născuţi, a câte două cadre medicale, aşa cum prevăd dispoziţiile legale, în condiţiile în care numărul nou-născuţilor din salon depăşea în mod constant numărul maxim admis", se arată în documentul remis presei.
Şeful Serviciului tehnic, cercetat în libertate...
Săptămâna trecută s-a dispus începerea urmăririi penale şi faţă de şeful Serviciului tehnic de la această unitate sanitară, Vasile Dima, acuzat tot de neglijenţă în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave, precum şi de faptul că nu a luat măsuri pentru a asigura buna funcţionare a instalaţiilor, aparatelor, potrivit graficelor de întreţinere şi revizie tehnică. De asemenea, Dima nu ar fi luat măsuri pentru prevenirea incendiilor, deşi era şeful formaţiei civile de pompieri din cadrul spitalului, desemnat prin dispoziţia conducerii unităţii sanitare.
La 27 august, Vasile Dima a fost reţinut de procurori, însă Judecătoria Sectorului 6 a decis, în aceea