Remanierea a lăsat Guvernul fără aproape toți miniștrii cu specializare economică – singura excepție fiind Elena Udrea – ceea ce înseamnă că Guvernul își asumă eșecul politicilor economice prin care își propusese să obțină “ieșirea din criză”.Însă înlocuitorii nu au fost selectați în mod unitar și pe baza unui program coerent, astfel că economia nu se poate, deocamdată, aștepta la o schimbare de direcție. În schimb, pot apărea schimbări tactice la nivelul fiecărui minister.

În cazul Ministerului Finanțelor, principalul punct critic este acordul cu FMI, însă persoana ministrului Sebastian Vlădescu nu a fost, în mod special, un avantaj pentru România. Remanierea poate aduce un avantaj doar în măsura în care înlocuitorul ar fi un finanțist cunoscut și respectat de către Fond. Din partea piețelor internaționale, singura așteptare de la ministrul român de finanțe este să mărească dobânda maximă la titlurile de stat peste 7%, însă politica de trezorerie are mari șanse să fie lăsată și în continuare tot în mâna tehnocraților.

La Ministerul Economiei, principala miză o reprezintă privatizarea companiior de stat, cerută de FMI, dar față de care Adriean Videanu s-a opus.

În cazul Transporturilor, decizia politică are cea mai mare influență asupra modului în care sunt prioritizate lucrările. Modul de alocare a banilor s-a schimabt de mai multe ori în ultimii doi ani, în funcție de constrângerile bugetare dar și de presiunile politicienilor din teritoriu.

La Comunicații, principalul punct critic îl reprezintă continuarea sau renunțarea la proiectul-gignt e-România, un portal de informatizare a administrației care ar urma să bage în buzunarele firmelor contractoare între 500 de milioane și un miliard de euro în următorii ani.

În cazul ministerului Agriculturii, principala miză a schimbării este prelungirea ajutoarelor de stat pentru agricultură, cere