…despre suprarealism nadajduiesc ca va mai amintiti: era/este curentul acela artistic vesnic nemultumit cu realitatea. Nemultumit fiind cu o realitate ce refuza cu incapatanare sa se supuna vointelor or poftelor, a declarat-o nula, fara drept de apel. Asa se face ca unele ceasuri au inceput sa se scurga, prelingandu-se aidoma unor lumanari de Paste, asa se face ca elefantii au dobandit picioare de tantari si cate si mai cate. E simplistic, stiu, reductionist – stiu si asta -, dar ce pretentii poti avea de la un amarat de blog? (Disclaimer: Dali imi place – ceea ce a urmat dupa el, mai putin spre deloc.)
De la Salvador Dali am invatat un lucru: diferenta dintre nebunie si geniu e consistenta. Incapatanarea, la urma urmei – urma care scapa turma. Geniul va continua sa faca pisu impotriva vantului cu atata incapatanare incat, dupa ce l-a stropit pe pantaloni, vantul se va da infrant si va incepe sa bata (sic) in directia potrivita. [NOTA: Nu e recomandat nici minorilor si, cu atat mai putin, adultilor!]
“Diferenta dintre mine si nebun“, z’cea Dali, “e ca eu nu sunt nebun“. Un argument in fata caruia n-ai incotro – esti nevoit sa-ti scoti palaria.
Nici Elena Udrea nu e nebuna. Ea zice asa: “Cred ca un nou premier si un nou Cabinet ar fi beneficiat de o perioada de gratie din partea romanilor“. Si mai zice-asa: “Aceasta a fost optiunea mea, am gandit ca un membru de partid, nu ca un ministru. Cred ca varianta care ar fi folosit partidului ar fi fost aceea in care tot Guvernul isi depunea mandatul“. Are dreptate? Fara doar si poate! Cu varf si cu indesat!
Iata paradoxul: Elena Udrea vrea sa salveze partidul, distrugandu-l. Ameninta y compris cu demisia din guvern pentru asta! De ce? Pentru ca actualul guvern are o imagine proasta, iar politica se face, vrem, nu vrem (nu vrem!), pe imagine. Dar marea problema de imagine a guvernului Boc nu e Seitanu
