- Comentariu - nr. 622 / 4 Septembrie, 2010 La presiunile presei, ale patronatelor, dar si ale unor partide politice, specialistii Ministrului Finantelor Publice (MFP) spun ca vor posta pe site-ul institutiei proiectul menit sa modifice prevederile buclucase din Ordonanta de Urgenta 58/2010 si din normele de aplicare aferente. Acestea au pus pe drumuri mii de persoane care, potrivit actelor normative, trebuiau sa declare si sa achite, pana la 25 august, valoarea contributiilor pentru pensie, sanatate si somaj. Repetam, la presiunile mentionate, ministrii au discutat, la sedinta de guvern de miercuri, intr-o prima lectura, un act normativ pentru modificarea ordonantei de urgenta si a normelor de aplicare. In ce sens? A explicat Laszlo Borbely, citat de Mediafax. In sensul ca angajatorul, nu cetateanul, va fi obligat sa depuna declaratiile si sa achite contributiile sociale. Asta, cu toate ca fostul ministru al Muncii, Mihai Seitan, in subordinea caruia s-au aflat cele trei case de asigurari sociale, declarase anterior ca ordonanta nu va fi schimbata (pana la urma, a fost schimbat chiar ministrul?! _ n.n.). Sa notam ca in situatia de a depune declaratiile mentionate se afla aproape un milion de romani. Este vorba despre persoanele fizice autorizate (PFA) care au contracte cu companiile, beneficiarii de sume din drepturi de proprietate intelectuala, agentii de asigurari, reprezentantii profesiilor liberale, cum ar fi arhitectii sau contabilii. P.S. Ceea ce mintea fostului ministru al Muncii nu a putut concepe a fost ca, de fapt, colectarea taxelor si impozitelor nu este "problema" contribuabilului, ci a statului. Statul are interesul sa ne ia banii, nu ne face o favoare cand ne baga mana in buzunar. Dimpotriva, ne e dator. Ne datoreaza respect si eficienta. Ambele notiuni sunt, insa, cu totul straine celor care ne conduc GHEORGHE GIURGIU - Comentariu - nr. 622 / 4