Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Spitalul Judeţean Târgu-Jiu are nevoie de 25 de medici

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

O criză acută de personal medical se resimte în spitalele din municipiul Târgu-Jiu. Mai multe compartimente ale spitalului funcţionează doar pe hârtie pentru că nu au nici măcar un singur medic specialist.

Cea mai dificilă situaţie se întâlneşte la Unitatea de Primiri Urgenţe, unde nu sunt decât doi medici, de patru ori mai puţin decât este nevoie. „Aici ar fi nevoie de cel puţin opt medici, dacă nu chiar de zece. În momentul de faţă nu este angajat decât un singur medic, care ocupă şi postul de şef al secţiei, iar un medic este venit prin transfer de la Ambulanţă. Posturile sunt vacante, dar nu se oferă nimeni să le ocupe. Este o specialitate foarte grea, care se formează în mult timp de studiu şi practică“, spune Constantin Pălivan, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Târgu-Jiu. O problemă dificilă se întâlneşte la Secţia de Ginecologie, unde nu sunt suficienţi asistenţi. „Mai lucrează doar doi asistenţi medicali, după ce cinci au ieşit la pensie şi, din cauza blocării posturilor, nu a mai putut fi angajat nimeni“, precizează Constantin Pălivan. Potrivit acestuia, Spitalul Judeţean Târgu-Jiu are nevoie de 25 de medici, 60 de asistenţi şi 40 de infirmieri şi persoane pentru curăţenie.

Aceeaşi situaţie de 15 ani

Medicul Liliana Puiu Crăciun este şefa Unităţii de Primiri Urgenţe şi, în afara de ea, în cadrul unităţii mai lucrează doar un singur medic, venit prin transfer de la Ambulanţă: „Eu lucrez aici de 15 ani şi mereu au fost probleme din cauza lipsei medicilor care au specialitatea urgenţe. Trebuie să se găsească soluţii“, a declarat Liliana Puiu Crăciun.

Mai multe compartimente ale spitalului funcţionează doar pe hârtie, pentru că în cadrul acestora nu lucrează nici măcar un medic. Este vorba de neurochirurgie, chirurgie toracică, plastică şi vasculară. „Aceste compartimente sunt aprobate, dar nu funcţionează din lipsa personalui me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Nicușor Dan la conferința de presă de la Cotroceni - „Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General”

Ziua Constanta acum 19 minute
Nicușor Dan, Președintele României, a declarat astăzi, 14 iulie 2025, în cadrul unei conferințe de presă, că nu este mulțumit de activitatea Direcției Naționale Anticorupție (DNA), respectiv a Parchetului General. Nicușor Dan, Președintele României,

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum o ora
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Ce se întâmplă cu Ion Iliescu. Medicii de la Spitalul Agrippa Ionescu, informații noi despre starea de SĂNĂTATE a fostului președinte

Gandul acum o ora
Starea lui Ion Iliescu, fostul președinte al României, se menține stabilă din punct de vedere cardiovascular, însă fostul președinte are în continuare nevoie de oxigen suplimentar și ventilație asistată, potrivit unui nou buletin medical transmis de

Nicușor Dan, anunț despre bugetul Administrației Prezidențiale

HotNews acum o ora
Administrația Prezidențială își va diminua bugetul propriu cu 20% la rectificarea bugetară, a afirmat, luni, președintele Nicușor Dan. „În momentul în care o să vină rectificarea bugetară pentru 2025, Administrația Prezidențială va propune o reducer

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum 2 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 4 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Bitcoin depășește cotația de 120.000 de dolari pentru prima dată în istorie / Începe „săptămâna cripto”

HotNews acum 29 minute
Bitcoin depășește pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, atingând un nou record maxim, pe fondul optimismului investitorilor și al dezbaterilor legislative din SUA. Potrivit Reuters, analiștii se așteaptă la noi creșteri în această săptămână

Incendiu la locomotiva unui tren, la intrare în Paşcani / Clătorii s-au autoevacuat - FOTO / VIDEO

News.ro acum 25 minute
Pompierii intervin, luni, pentru stingerea unui incendiu care a cuprins locomotiva unui tren de călători, la intrare în Paşcani. ISU Iaşi anunţă, luni, o misiune de stingere a unui incendiu produs la o locomotiva unui tren. ”La locul evenimentului s

Pistol, CNAIR: Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25% - VIDEO

News.ro acum o ora
Stadiul lotului 2 Margina -Holdea al autostrăzii Lugoj – Deva a ajuns la 25%, anunţă Cristian Pistol, directorul general al CNAIR. Acesta a publicat pe contul de Facebook imagini de pe şantierul lotului 2 (Margina -Holdea) al autostrăzii Lugoj – Dev

Nicușor Dan nu este mulțumit de conducerea DNA și a Parchetului General

Mediafax acum 40 minute
„Nu sunt mulțumit, am spus asta de mai multe ori, nici de DNA, nici de Parchetul General. În opinia mea, nu există un management care să facă o ierarhie a activității parchetului pe tipuri de infracțiuni și pe o alocare de resurse care să fie coresp

Vremea

București
acum

33°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

30°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°