Absenţele selecţionerului Carlos Queiroz (suspendat şase luni de federaţie pentru că i-a înjurat pe comisari la un control antidoping înaintea CM 2010) şi a lui Cristiano Ronaldo (accidentat) nu părea să le dea mari bătăi de cap portughezilor în meciul cu Cipru.
Lusitanii au arătat o mare poftă de gol, înscriind de patru ori în poarta lui Giorgallidis. Toate bune şi frumoase dacă povestea s-ar fi terminat aici. Însă, portughezii au încasat tot atâtea goluri câte au dat, meciul terminându-se cu un halucinant şi extrem de spectaculos 4-4.
Portarul eduardo a greşit la toate golurile
Ciprioţii au condus în două rânduri (1-0, 2-1), dar portughezii au revenit incredibil în joc şi au preluat conducerea, fiind egalaţi şi trecând apoi din nou în avantaj. Toată munca lor s-a dus pe apa sâmbetei în minutul 90, când insularii au aplicat lovitura de graţie defensivei portugheze, întrecută ca număr de goluri încasate doar de cea a naţionalei din San Marino (0-5 cu Olanda).
Cel mai slab om din defensiva lustiană (dacă putem numi unul), a fost portarul Eduardo. Prins prea avansat sau prea retras la primele trei reuşite cipriote, acesta a reuşit în final şi să scape mingea în faţa porţii, la golul ce a închis tabela.