Medicul de la Spitalul „Sf. Spiridon“ le dă bolnavilor nevoiaşi bani de drum spre casă şi de medicamente. De ziua lor, de Paşte sau de Crăciun doctorul încropeşte o masă cu de toate pentru pacienţii internaţi. Bolnavii spun că fără ajutorul medical şi financiar al profesorului nu s-ar mai afla în viaţă.
Profesorul Vasile Costinescu are peste 43 de ani vechime în meseria de medic ORL-ist. De peste trei decenii se află în incinta Spitalului „Sf. Spiridon“ din Iaşi, cel mai mare din Moldova.
Are în palmares zeci de mii de operaţii, iar peste 100 de pacienţi au fost „sculaţi din morţi“ de doctorul Costinescu. Bolnavii îl caracterizează ca fiind un doctor cu suflet mare, iar cadrul sanitar este cunoscut pentru actele de caritate pe care le face cu pacienţii săi. Acesta le cumpără materiale sanitare şi medicamente bolnavilor, cu bani din buzunarul propriu, iar de multe ori le dă celor mai săraci bani să se întoarcă acasă. Primul gest de binefacere l-a făcut chiar la începutul meseriei sale.
Beneficiarul a fost un bolnav din celălat colţ al ţării care nu avea bani de dus acasă. „Sunt singurul doctor care face stenoze postcaustice, adică operez persoane care au înghiţit sodă caustică. Printre primii bolnavi de care am avut grijă se număra un bărbat de prin Mehedinţi care a recurs la acest gest. Trebuia să-l externez şi am aflat că nu avea bani de dus acasă. Am scos din buzunar şi i-am dat ca să poată să se întoarcă în locul natal“, rememorează doctorul.
Principiul după care s-a ghidat în viaţă şi în cariera de doctor a fost că nu ia nimic cu el mai departe şi că tot ce-i rămâne în urmă sunt vieţile salvate, recunoştinţa oamenilor, dar şi întoarcerea binelui făcut. „Am fost bolnav de inimă, dar m-a ferit Dumnezeu de complicaţii. Cred că acest lucru se datorează şi faptului că am ajutat bolnavii“, se confesează doctorul.
Aju