Traian Basescu a incercat un exercitiu prezidential, nu in totalitate convingator, cu ocazia depunerii juramantului de catre noii ministrii.
Le-a promis solidaritate, dar le-a cerut austeritate. A invocat motivele schimbarilor, singurele formulate oficial, si chiar si-a ciupit doi dintre apropiati: direct pe Sebastian Vladescu, pentru stimulentele acordate subordonatilor, si, indirect pe Elena Udrea, pentru salariile mari din minister.
Asadar, un presedinte relaxat si hotarat. Dincolo de acest exercitiu insa, presedintele nu prea are motive reale de relaxare. E drept, a reusit sa obtina o remaniere extinsa, dar inlocuitorii ministrilor plecati sunt mult sub standardele impuse de chiar Traian Basescu pe vremea cand verifica la sange mape profesionale si cerea competenta. Cand ajungi sa accepti, de exemplu, un ministru-fosila venit din cabinetul Vacaroiu si speri ca el sa faca politica de dreapta si reforma, ori minti, ori te minti.
Dar cel mai grav pentru presedinte este felul in care a ajuns sa obtina aceasta remaniere extinsa. A fost nevoie ca Elena Udrea sa-l ameninte pe Emil Boc cu pierderea spirjinului unei parti a partidului la motiunea de cenzura, pentru ca premierul sa accepte, in extremis, pierderea a doi baroni. Chiar si asa, premierul a refuzat sa faca ceea ce presedintele a cerut, de fapt, adica depunerea mandatului intregului guvern.
A fost, in fapt, un soi de tradare din partea copilului sau politic, ultimul de la care presedintele s-ar fi asteptat sa schimbe tabara. Este un esec grav si dureros pentru Traian Basescu, care se vede din nou in situatia de a avea la Palatul Victoria un premier pe care nu poate conta. Este un esec pe care insa si l-a construit singur prin inconsecvente si repetate erori. Slabiciunea lui Emil Boc, capturat acum de baroni, nu numai ca nu l-a deranjat, ci i-a placut chiar. Baronii
