Lopez Caro şi cei doi secunzi nu au fost prezenţi la antrenamentul pe care „galben-verzii" l-au susţinut astăzi. Spanionul se menţine ferm pe poziţii şi afirmă că, în opinia lui, jucătorii trebuiau să fie liberi astăzi şi mâine, deşi conform programului iniţial, stabilit la începutul acestei săptmâni, echipa a avut liber miercuri şi joi.
Ciprian Damian, preşedintele lui FC Vaslui, a precizat că antrenamentul a avut loc chiar la solicitarea jucătorilor. „A fost o solicitare a jucătorilor să se antreneze astăzi şi mâine, întrucât la sfârşitul săptămânii viitoare avem de disputat un meci în campionat. Ei doresc să respecte programul iniţial al antrenorului şi oricât de răuvoitor ai fi nu poţi după două zile libere şi un antrenament fizic de ieri să le dai încă două zile libere jucătorilor", a spus Damian.
El a adăugat că şedinţa de pregătire a fost condusă de Wesley, Pancu şi Bălace, priimii doi ocupându-se de latura tenică a şedinteţi, în timp ce fundaşul s-a ocupt de pregătirea fizică a jucătorilor.
La antrenament au participat 15 jucători. Au lipsit accidentaţii Gladstone şi Gerlem, care s-au pregătit în sala de forţă, iar Pouga, Bello şi Adailton au fost învoiţi astăzi. De asemenea, la antrenamentu nu au participat nici cei şase jucători care au fost convocaţi la echipele naţionale.