Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Românilor le pasă. Grupul celor 28.000. Și ce n-au înțeles Naumovici și ”lotul Noua Zeelandă”

Publicat in Vox Publica, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

În această dimineață numărul membrilor grupului de pe Facebook creat pentru a susține demersurile de listare a Roșiei Montane în patrimoniul UNESCO a trecut de 28.000. În patru zile (de când am scris prima dată despre acest grup) s-au alăturat cauzei peste 5.000 de persoane. Am căutat cu ajutorul lui ”Google” referințe despre acest subiect. Tăcere totală. Exceptând consemnarea de pe VoxPublica, nimeni nu a promovat în mass-media această inițiativă.

Spre comparație, o altă inițiativă, auto-intitulată civică, gândită de Bogdan Naumovici și Marius Tucă, beneficiind de o promovare agresivă de mai bine de un an în publicațiile și televiziunile Grupului Intact; ”Mișcarea de rezistență”, are două grupuri pe Facebook. La ora la care scriu acest articol, unul avea 279 de membri, iar cel de-al doilea 397.

”Treziți-vă! Aceasta nu este România noastră!”, tot o acțiune civică (gândită de Alexandra Svet, PR-ul revistei ”Q-magazine” și al Florianei Jucan), lansată la sfârșitul verii trecute a început exploziv. Peste 7.000 de susținători în primele săptămâni. Interviuri la televiziuni, în revistele de business. În momentul în care lumea a început să înțeleagă că e vorba mai mult de o campanie de imagine pentru o serie de persoane promovate de Alexandra Svet, entuziasmul s-a mai potolit, grupul reușind cu greu să mai adune într-un an încă 3.000 de adepți.

Am căutat alte inițiative civice, pe Facebook, pe listele de petiții online, în mass-media. N-am mai găsit vreuna comparabilă cel puțin de departe cu cea legată de includerea Roșie Montane în patrimoniul UNESCO. Așadar, riscul de a greși atunci când afirm că aceasta este acțiunea civică cu cea mai mare susținere publică inițiată în România e extrem de mic.

Iar asta dovedește (cel puțin pentru mine) că mai există români cărora le pasă. De țara lor. De istoria lor. De natura lor. De bisericile lor. De oamenii

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum 27 minute
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum 52 minute
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum 40 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum 27 minute
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum o ora
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Hong Kong-ul emite cel mai înalt cod de furtună, în timp ce taifunul Wipha se apropie; Peste 200 de zboruri anulate

News.ro acum 38 minute
Autorităţile din Hong Kong au emis duminică cel mai înalt nivel de avertizare meteo, pe fondul apropierii taifunului Wipha, care aduce ploi torenţiale şi vânturi puternice, care depăşesc 167 km/h. Peste 200 de zboruri au fost anulate, relatează Reut

Coreea de Sud: 14 persoane au murit, după ce ploile abundente au provocat alunecări de teren şi inundaţii

News.ro acum 2 ore
Doi oameni au murit şi alţi doi erau daţi dispăruţi duminică în oraşul-staţiune Gapyeong din Coreea de Sud, după ce o alunecare de teren a înghiţit case şi maşini, în timpul unei perioade de ploi abundente, relatează Reuters. Astfel, numărul decesel

Vremea

București
acum

28°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

24°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

29°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

22°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

26°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°