Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hobby-ul unui sibian: creşte fructe în sticle iar apoi le vinde cu ţuică

Publicat in Adevarul, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

Un sibian are un hobby mai puţin întâlnit. Vinde fructe în ţuică, iar afacerea, spune el, merge de minune. În plus, a preparat şi un bitter din peste 360 de plante şi susţine că licoarea l-a scăpat de ciroză.

CITIŢI ŞI:

Brânza, ţuica şi bulzul au atras sute de vizitatori la Răşinari

Totul a început în 1964, iar acum, aproape că nu există colţ al casei în care să nu fi deopozitat cel puţin câteva sticle. Munca începe primăvara, când agaţă sticlele în pomi, atunci când fructul este mic şi poate intra pe gura sticlei. „Fructul se dezvoltă în sticlă, iar toamna culeg fructele cu sticle cu tot. Apoi fac ţuica şi torn peste ele. Acolo unde sunt cireşe în sticlă, e ţuică de cireşe, unde avem pere în sticlă, e ţuică de pere. Fructul îi dă o aromă specială. Şi e sănătate curată, vă asigur“, spune Liviu Greavu.

Sticlele atât de bine aranjate se vând ca pâinea caldă, mai ales către turişti. Asta pentru că fiecare sticlă are un ornament specific şi de la niciuna nu lipseşte tricolorul. Mulţi le iau pentru amintire. „Am o sticlă cu ţuică de pere din 1964, de când m-am apucat să fac asta. Mi s-a oferit pe ea 25 de milioane de lei vechi, dar nu am dat-o. 120 de sticle mai deosebite sunt la păstrare, pentru o eventuală expoziţie pe care aş vrea să o organizez. Sunt sticle vechi, îmbuteliate în 1964, 1971, 1985, din fiecare an, aproape. Asta e averea mea“, spune mândru, producătorul de ţuică.

S-a tratat de ciroză cu...alcool

Liviu Greavu are acum 68 de ani şi e convins că va trăi 124. Spune că în viaţa lui nu a luat „năsturei“, aşa cum le spune medicamentelor. S-a tratat cu ţuică de casă. În 1996 a avut un moment de cumpănă. Diagnosticat cu ciroză hepatică, sibianul s-a văzut obligat să înceapă tratamentul cu tot felul de puilule. N-a vrut nici în ruptul capului să facă asta. A strâns,

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum 2 ore
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Elena Lasconi: „Este posibil un dialog cu PSD. Un guvern de uniune națională după alegerile parlamentare e FOARTE POSIBIL”

Gandul acum 24 minute
Elena Lasconi a declarat, în direct la Observator, că va purta discuții cu partidele politice care doresc să păstreze țara pe drumul european și euroatlantic, inclusiv cu Partidul Social Democrat, și că nu exclude un guvern de uniune națională. Lasc

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum 2 ore
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ţările nordice, ţările baltice şi Polonia vor spori sprijinul şi muniţia pentru Ucraina

News.ro acum 22 minute
Statele nordice, ţările baltice şi Polonia au anunţat miercuri că în lunile următoare vor spori sprijinul pentru Ucraina, inclusiv pentru industria de apărare a ţării, şi vor investi în punerea la dispoziţie a mai multor muniţii, relatează Reuters.

A treia seară de proteste naţionale împotriva lui Călin Georgescu

Mediafax acum 20 minute
Mii de tineri protestează în marile oraşe din România împotriva lui Călin Georgescu, candidatul la preşedinţie, după ce a câştigat primul tur al alegerilor. Protestatarii scandează lozinci precum „O ţară ca afară nu e legionară” şi „România, nu uita

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°