Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Au alimentat, au fugit, i-au alergat poliţiştii şi s-au răsturnat

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 4 septembrie 2010 ·

Doi tineri din localitatea doljeană Fărcaş sunt cercetaţi de poliţişti după ce, în noaptea de joi spre vineri, au făcut plinul într-un peco din Craiova şi nu au plătit, iar unul dintre ei a condus băut şi fără să aibă permis de conducere.

Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au comunicat că, joi noapte, în jurul orei 1.45, o echipă de poliţişti ai Secţiei 3 şi jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Craiova a observat în trafic, pe strada Petre Ispirescu din localitate, un autoturism Mazda care circula pe „Interzis“, pe sensul de mers dinspre Calea Bucureşti către strada Dezrobirii. La vederea echipajului de poliţie, şoferul a accelerat, sperând că scapă, însă oamenii legii au plecat în urmărirea lui. Cu poliţiştii pe urme, la intersecţia cu strada Dezrobirii, şoferul Mazdei a făcut stânga, însă nu a apucat să meargă prea mult, pentru că peste câteva sute de metri, la intersecţia cu strada Rampei, a pierdut controlul direcţiei şi s-a răsturnat într-un şanţ. Şoferul şi pasagerul din autoturism au fost identificaţi ca fiind Sorinel Alimanitu, de 31 de ani, respectiv Daniel Sticlaru, de 26 de ani, ambii din comuna doljeană Fărcaş. Oamenii legii au aflat destul de repede de ce nu dorea şoferul să dea ochii cu ei: nu avea permis de conducere şi băuse înainte de a se urca la volan. Aparatul etilotest a indicat în cazul său o alcoolemie de 0,45 miligrame/litru alcool pur în aerul expirat. În timp ce îi verificau pe cei doi tineri, poliţiştii au fost anunţaţi că angajaţii staţiei peco Petrom din zona Autogării sesizaseră faptul că mai devreme, cu aproximativ 15 minute, şoferul unui autoturism... Mazda alimentase cu benzină în valoare de 220 de lei şi fugise fără să plătească. În urma cercetărilor efectuate de poliţişti s-a stabilit că Alimanitu este cel care alimentase şi fugise fără să plătească, el fiind însoţit de amicul său, Sticlaru. Reprezentanţii IPJ Dolj au pr

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben și portocaliu de instabilitate atmosferică în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum o ora
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de instabilitate atmosferică în perioada 17 iulie 2025, ora 12.00 - 18 iulie 2025, ora 03.00. În Transilvania, Moldova, Muntenia, Dobrogea, în cea mai mare parte

Elena Udrea află dacă va ieși din închisoare. Decizia Tribunalului Prahova, așteptată azi

HotNews acum 3 ore
Fostul ministru al Turismului, Elena Udrea, condamnată la 6 ani de închisoare în dosarul Gala Bute, așteaptă să afle decizia pe care o va lua Tribunalul Prahova, care judecă joi contestaţia înaintată de Direcţia Naţională Anticorupţie privind libera

CFR SA Un tren a lovit un camion încărcat cu lemne! Circulație feroviară închisă temporar între stațiile Făget și Margina

Ziua Constanta acum o ora
Compania Națională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, traficul feroviar a fost închis pe distanța Făget - Margina, ca urmare a unui incident rutier produs la trecerea la nivel cu calea ferată de la km 41+400, semnalizată cu Indicator Rutier, unde

Norvegianul Audun Groenvold, medaliat olimpic, a murit la 49 de ani, după ce a fost lovit de fulger

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Audun Groenvold, medaliat olimpic la Vancouver 2010, a murit la vârsta de 49 de ani după ce a fost lovit de un fulger, a anunța Federația de Schi din Norvegia. Urmărește cele mai noi producții video

CCR analizează sesizarea președintelui Nicușor Dan privind legea de combatere a antisemitismului și xenofobiei

Ziua Constanta acum 3 ore
Curtea Constituțională a României dezbate, joi, sesizarea președintelui Nicușor Dan în legătură cu Legea privind unele măsuri pentru combaterea antisemitismului și xenofobiei, scrie Agerpres. Șeful statului a trimis Curții Constituționale o sesizare

Un bărbat a murit după ce a căzut de la înălțime în timp ce lucra într-o hală din Timișoara

Press Alert acum 19 minute
Foto: Arhivă Incident tragic, astăzi, la Timișoara. Un bărbat în vârstă de doar 33 de ani a murit după ce a căzut de la înălțime, într-o hală de pe calea Stan Vidrighin. „La data de 17 iulie, în jurul orei 09:59, polițiștii Secției 2 Urbane Timișoar

Tren deraiat în Timiș după ce a lovit o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată

Press Alert acum 34 minute
Foto: arhivă Un tren de călători a deraiat, joi, în urma impactului cu o mașină la trecerea la nivel cu calea ferată dintre stațiile Făget – Margina din județul Timiș. Pasagerii nu au avut de suferit, însă traficul feroviar e blocat. La trecerea la

Departamentul de Justiţie o concediază pe Maurene Comey, procuror în cazul Epstein

BusinessMagazin acum o ora
Departamentul de Justiţie a concediat-o pe Maurene Comey, fiica fostului director FBI James Comey şi procuror federal în Manhattan care a lucrat la cazurile împotriva lui Sean „Diddy" Combs şi Jeffrey Epstein.

Zelenski vrea ca Ucraina să îşi producă jumătate din armament: „Sunt convins că acest lucru este realizabil”

Mediafax acum o ora
Zelenski a efectuat o remaniere politică săptămâna aceasta, numind-o pe Yulia Svyrydenko, forța motrice din spatele acordului privind mineralele cu Statele Unite, în funcția de prim-ministru. Prim-ministrul demisionar Denys Shmyhal a fost propus pen

Lidera WTA nu va participa la turneul de la Montreal: Sabalenka dă vina pe oboseală pentru forfait

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Aryna Sabalenka, lidera mondială din WTA, a anunțat că nu va participa la turneul de categorie 1000 de la Montreal. Sportiva din Belarus menționează că oboseala acumulată este de vină pentru acest fo

Vremea

București
acum

26°
joi

19°/32°
vin.

14°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

24°
joi

19°/28°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/28°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

28°
joi

20°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

14°/27°
dum.

18°/31°
Timisoara
acum

21°
joi

15°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/37°