A fost primul primar al municipiului Zalău după Revoluţie, dar nu a durat mai mult de şase luni, deoarece nu şi-a dorit să fie „slugă la doi stăpâni”. I-a fost mai dragă cariera didactică.
Profesorul Iuliu Suciu a fost repartizat ca profesor suplinitor în localităţile Stârciu şi Horoatu Crasnei după ce a absolvit Şcoala Normală din Gherla. După examenul de stat a fost numit profesor la Şcoala medie din Jibou. „La înfiinţarea judeţului Sălaj am fost numit inspector de limba română la Inspectoratul Şcolar Judeţean, moment în care am devenit cetăţean al oraşului – la acea vreme – Zalău”, explică profesorul pensionar cum s-a născut legătura sa cu oraşul Zalău.
Povestea cu primăria municipiului a început imediat după Revoluţia din decembrie 1989, când a intrat în grupurile de lucru care se străduiau să pună puţină ordine în lipsa de ordine generală. „În primele zile după alungarea Ceauşeştilor, atmosfera generală era în pragul delirului – bucurie, exuberanţă, dorinţă de comunicare, dar exista şi un anumit haos în viaţa comunităţii. De exmplu, se dădeau afară, prin vocea poporului, directori de la o anumită întreprindere, doar pentru ca să fie aşteptaţi de salariaţii din altă parte şi numiţi în funcţie”, îşi aminteşte fostul primar.
În 6 ianuarie 1990 a fost desemnat să ocupe funcţia de primar pentru o perioadă de trei luni, însă a fost nevoit să-şi prelungească mandatul cu încă pe atât; după care au fost organizate alegeri. „Nu, nu m-am gândit să candidez. Eram în acelaşi timp director al Liceului Pedagogic şi primar neremunerat, nu puteam să rămân în continuare «angajat la doi stăpâni». Şi cum munca didactică reprezenta o prioritate, am considerat că am fost suficient timp antrenat în viaţa politică şi administrativă a judeţului”, afirmă Iuliu Suciu.
Fondator al Cenaclului „Silvania”
Pasionat de literatură, pr