Copilul se dădea de unul singur într-o banchetă rotativă, deşi proprietarii maşinăriei trebuiau să interzică acest lucru.
Un băieţel în vârstă de 9 ani a ajuns la spital în această după-amiază, după ce a căzut dintr-un utilaj de distracţie din bâlci. Copilul s-a prăbuşit de la patru metri înălţime, pe podeaua metalică a utilajului. „În urma impactului cu podeaua metalică, victima a suferit o contuzie lombară. Copilul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vaslui pentru acordarea de îngrijiri medicale şi efectuarea de investigaţii medicale suplimentare. Tarea lui este stabilă şi se află în afar oricărui pericol", a spus Aurora Popa, directorului Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vaslui.
Imediat, la locul incidentului au sosit şi inspectorii pentru protecţia consumatorului, care au fost sesizaţi de tatăl băieţelului. În urma verificărilor, aceştia au stabilit că proprietarul utilajului trebuia să interzică accesul copilului pe bancheta rotativă, fără să fie însoţit de un adult.
„La vedere, era expus un anunţ prin care le este interzis accesul copiilor sub 7 ani, neînsoţiţi în maşinăria de distracţii. Însă, în documentele pe care le-am verificat se preciza clar că, de fapt, copiii sub 7 ani nu au voie deloc, iar cei între 7 şi 14 ani trebuie însoţiţi obligatoriu de o persoană adultă", a spus Dan Liviu Cain, directorul Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Vaslui.
Cain a mai adăugat că utilajul nu va fi oprit, deoarece întruneşte toate condiţiile tehnice de funcţionare, însă proprietarul a primit o sancţiune contravenţională în cuantum de 10.000 lei.