Acum o săptămână, o complicaţie CFR-istă m-a făcut să stau trei ore, noaptea în gara din Braşov, aşteptând un tren. Îmi era foarte somn şi am încercat să păcălesc somnul cu o carte. Nu prea a mers. Sursa: Wikipedia
Am dat un tur al zonei de aşteptare a gării. Majoritatea scaunelor erau ocupate de persoane cel puţin dubioase. M-am aşezat lângă o femeie şi doi bărbaţi cu multe traiste din rafie, care şi ei aşteptau un tren. N-am aflat dacă acelaşi pe care îl aşteptam şi eu.
S-a făcut 00:30. Întorceam paginile din Kurt Vonnegut, „Abatorul cinci” fără prea mare tragere de inimă. Pleopele îmi cădeau. Aş fi vrut să dorm, îmi simţeam corpul moale. Deodată am auzit tropăituri jos. M-am întors. Trei adolescenţi tuciurii, cu şlapi, alergau cărând o cutie cu banane Dole. Au început să urce în fugă scările, vorbind tare şi opintindu-se din cauza cutiei care îi cam dezechilibra. La intrarea în gară şi-a făcut apariţia un poliţist care a strigat după ei: „’Re-aţi ai dreacu! Duceţi, bă, bananele înapoi! Nu mă faceţi să vin după voi!”
Cei trei ajunseseră deja la etaj şi încercau să dosească respectiva cutie sub scaunele din holul de aşteptare. Poliţiştul, înalt, cu chipiul pus într-o parte, cumva şmechereşte, a mărit pasul. Se vedea că n-are chef să se agite. A urcat. A mers alene, într-un fel care mie mi s-a părut că defineşte exact expresia „festina lente” învăţată la şcoală. A ajuns la cei trei, care stăteau cuminţi pe scaune. De unde stăteam nu am putut vedea unde sunt bananele. Le-a zis ceva, s-a uitat insistent la ei, până când unul dintre ei s-a ridicat şi s-a pornit, cu cutia de banane în braţe. Poliţistul l-a însoţit până afară. Peste câteva minute, adolescentul a revenit fără banane.
Cerşetorul cafegiu şi baba fastfood
Mi-a trecut somnul şi am coborât să fac o plimbare prin gară. Mai aveam de aşteptat două ore. M-am gâ
