Zeci de amatori se pregătesc pentru cursa de 42,195 km de pe 17 octombrie, de la Bucureşti. O decizie care le-a schimbat vieţile. Sursa: Vlad Stănescu
Maratoniştii amatori sunt nişte eroi deghizaţi în oameni obişnuiţi, ca Superman din benzile desenate. Aleargă prin cartier, în drum spre magazinul de pâine măresc pasul şi se iau la întrecere cu nişte concurenţi imaginari. Unii ar spune că alergatul i-a ajutat să slăbească, dar e mult mai mult de-atât, spun cei care au pus pariu că pot termina maratonul.
"Am pierdut şi nişte kilograme, dar am pus la loc nişte respect de sine pe care îl pierdusem", spune Ovidiu Bălan, unul dintre cei pe care nu-l veţi putea întâlni decât în viteză, pentru că tot timpul aleargă.
Nu există un profil general, dar amatorii care se încumetă să alerge la maraton sunt personalităţi puternice, mulţi ajunşi la un moment dat pe buza prăpastiei şi care au găsit salvarea gândindu-se obsesiv la un singur lucru: "Ce timp pot scoate pe cei 42 kilometri şi 195 de metri ai maratonului de la Bucureşti, din 17 octombrie?".
O sticlă ascunsă în boscheţi
Ovidiu Bălan (43 de ani) locuieşte în Bucureşti, familia sa în Iaşi, iar el s-a-nscris la primul maraton din viaţa lui. Are un băiat de 20 de ani, deloc interesat de noua sa pasiune. În Capitală, Ovidiu este director tehnic pentru o firmă de construcţii.
S-a lăsat de fumat după 22 de ani, în 2005, şi a ajuns la începutul verii la o greutate de 92 de kilograme. A început să alerge şi a devenit atât de motivat încât şi-a desenat şi o hartă a traseului prin Drumul Taberei, pe care a marcat inclusiv cişmeaua din parc şi tufa unde ascunde o sticlă cu apă, de rezervă.
"Ştiu că o să reuşesc în cinci ore"
"Mai întâi am făcut patru kilometri fără să mă opresc. Apoi cinci kilometri şi jumătate. Apoi 9. Apoi 11 km. Azi am şi-u
