Transformarea Autorităţii pentru Drepturile Copilului în simplă direcţie a unui minister redeschide vechile poveşti ale unei Românii bântuite de „aurolaci“. În 2000, fotografia unui copil al străzii din capitala României îngrozea Europa. 10 ani mai târziu, o Ordonanţă de Urgenţă redeschide „poveştile străzii“ din perioada de tranziţie.
La 24 iulie 2000, un fotoreporter român al Associated Press surprindea un cadru cu valoare de delimitare a unei întregi epoci: un copil complet dezbrăcat, plângând într-o staţie de tramvai din Bucureşti. La numai câteva zile, instantaneul era preluat de ziarele din Occident şi prezentat ca simbol al României în tranziţie. „Lăsat singur", titra pe prima pagină ziarul münchenez „Süddeutsche Zeitung", explicând: „Premierul român, Mugur Isărescu, a încercat să rezolve problema copiilor străzii, însă birocraţia din România face ca banii să nu ajungă la cei care au nevoie".
De altfel, în Germania, fotografia a făcut mare vâlvă, în contextul în care nemţii se opuneau cu stoicism integrării României în structurile europene.
Valoarea acelei fotografii, realizate cu mai bine de 10 ani în urmă, depăşea o simplă poveste personală: era o definiţie a unei lumi care ajuta copiii nimănui să trăiască, fără a-şi pune problema ce se va întâmpla cu aceştia atunci când vor deveni oamenii nimănui.
Fotografia realizată la data de 24 iulie 2000
După 10 ani
30 iunie 2010. Autoritatea pentru Protecţia Familiei şi a Drepturilor Copilului, alături de Autoritatea pentru Persoanele cu Handicap şi Agenţia pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi, sunt transformate în direcţii, prin Ordonanţa de Urgenţă 68/2010.
Prin acelaşi act sunt anunţate şi restructurări de posturi, în zona administrativă, financiar-contabilă şi a relaţiilor cu publicul. Unul dintre efectele indirecte ale ordonanţei const
