Zilele trecute, o ştire invadase netul, fiind preluată de mai toate publicaţiile de pe la noi: "Un artist român a sculptat în marmură portretul cântăreţei americane Lady Gaga"... Mereu între Milano şi Bucureşti, mereu între afirmare şi confirmare, între deznădejde şi speranţă, între saloanele europene unde este tot mai des invitat şi atelierul din ţară unde munceşte ca un salahor, Giulian Dumitriu a ajuns, mai mult dintr-un joc al hazardului decât dintr-o binemeritată recunoaştere, să fie în atenţia mass-media. Nu are importanţă dacă asemănarea e întâmplătoare sau imaginea divei chiar l-a inspirat pe artist, nu are importanţă nici măcar faptul că după mai bine de 10 ani sculptorul pregăteşte o a doua expoziţie personală la Bucureşti, o expoziţie prin care ne spune o poveste neaşteptată, o poveste despre fashion şi artă, o poveste despre chipuri şi însingurare, o poveste în marmură, aluminiu şi bronz.
Singurul lucru cu adevărat important este că Giulian Dumitriu are curajul să revină acasă cu personajele şi semnele ce-i bântuie lumea de acum, să juxtapună avangardist sculptura şi moda într-o încercare de redefinire plastică a efemerului, dincolo de prejudecăţi şi judecăţi prea timpurii de valoare, într-un timp în care arta sa poartă capricioasa marcă Fashion Age. O va face aici, cu ajutorul unor prieteni de suflet care au crezut dintotdeauna în el, aici, în oraşul de unde a trebuit să plece pentru că îşi propusese să trăiască din artă, în oraşul indiferent şi destul de neprietenos cu artiştii, în oraşul care-şi priveşte cam de multişor plasticienii din generaţiile tinere printre gene şi le dă de înţeles că vremea lor nu se ştie când va să vină...
PORTRETE
Stone Age, Iron Age, Bronz Age... Sculptorul Giulian Dumitriu a trecut prin toate aceste etape de creaţie ce i-au inspirat lucrări uneori ermetice, dificil de decriptat, impresionante prin