E amuzant să priveşti cum tot soiul de jurnalişti, mai buni sau mai răi, mai tineri sau mai trecuţi, mai prieteni cu tatăl decât cu fiul, mai ieftini sau mai scumpi la vorbe, încearcă să-l scoată din încurcătură pe tânărul selecţioner care tocmai s-a împiedicat de Albania, într-un orăşel vetust din Moldova.
Asta după o prestaţie chinuită în faţa unei echipe modeste, care s-a agăţat de fiecare minge ca alpiniştii de creierii munţilor şi în care tricolorii n-au arătat mai nimic, cu excepţia nou-transferatului la Schalke 04, Ciprian Deac.
Fiţi atenţi la scuzele celor care încercau să-l fardeze pe tânărul Răzvănel. Bineînţeles, au intrat în horă şi jucători, antrenori, artişti ai neamului şi, neapărat, tatăl sosit în pripă de la Doneţk. Atenţie la ce argumente şi la ce motive se pretează unii: ghinionul, fazele fixe la care suntem deficitari, nivelarea fotbalului european, arbitrajul, spectatorii nesimţiţi, curentul împotriva selecţionerului dus de fraţii Becali, neutilizarea lui Chivu ori introducerea neinspirată a rapidistului Herea.
Nu vorbeşte nimeni de selecţia deficitară, de faptul că tricoul cu numărul 10 purtat de Hagi stă şifonat rău pe un anume Florescu, fără un dribling la activ, fără imaginaţie şi cel din cauza căruia a ieşit golul albanezilor. Nu spune nimeni că Lobonţ a ajuns un măscărici în poartă, căruia îi dă gol toată lumea indiferent dacă pe paşaportul marcatorului scrie Eto'o sau Muzaka. N-am auzit pe cineva să spună că raportul ocaziilor a fost 5-3 pentru România ori că Marica şi Daniel Niculae au introdus noţiunea de malpraxis şi în fotbal.
