Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De ce ar putea rata Germania şefia Băncii Centrale Europene

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 5 septembrie 2010 ·

Guvernatorul Băncii Naţionale a Germaniei (Bundesbank), Axel Weber, a făcut o serie de declaraţii care l-ar putea costa scaunul de preşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE). Sursa: www.bundesbank.de

Dacă până nu demult era considerat succesorul perfect al lui Jean-Claude Trichet, Weber se pare că pierde o şansă după alta. Pe de o parte, propriile declaraţii stau în calea sa către şefia BCE, iar pe de altă parte declaraţiile subalternului său, Thilo Sarrazin, l-au pus în postura de a fi nevoit să dea explicaţii.

Thilo Sarrazin a declarat pentru săptămânalul Welt că ''toţi evreii au aceleaşi gene'' şi că musulmanii care ajung în statele europene fie nu vor, fie nu sunt capabili să se integreze în societăţile vestice. Anul trecut, Sarrazin, fost ministru de Finanţe, a spus că: ''nu sunt obligat să accept nicio persoană care trăieşte pe spatele unui stat pe care îl respinge, care nu este procupată îndeajuns de educaţia propriilor copii şi care produce constant fetiţe îmbrăcate înfăşurate în văluri''. Ulterior, el a prezebntat scuze pentru aceste remarci.

Cancelarul Angela Merkel apreciază că Thilo Sarrazin trebuie demis pentru declaraţiile sale de anul acesta. Numai că Weber nu îl poate concedia pe Sarrazin, ci doar noul preşedinte al Germaniei poate semna decretul de eliberare din funcţie. Totuşi, opinia publică se aşteaptă ca Weber să apere reputaţia Bundesbank.

Pe lângă problemele create de membrul din consiliul de administraţie al Bundesbank, Axel Weber trebuie să dreagă busuiocul şi în ceea ce priveşte propriile afirmaţii. De exemplu, el a criticat dur decizia BCE de a răscumpăra debitele Greciei şi a Irlandei. Cu toate acestea, el a susţinut implicarea Germaniei în planul de salvare a Greciei de la faliment.

De asemenea, analiştii sunt de părere că Weber a mai făcut nişte paşi greşiţi în momentul în care s-a

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacția Kremlinului după ce România a expulzat un diplomat de la Ambasada Rusiei la București

Ziare.com acum 2 ore
Moscova a declarat că va răspunde Bucureştiului la expulzarea unui angajat al ambasadei Rusiei din România, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, potrivit media de stat ruse, între care Rossiiskaia Ga

S-a anunţat lotul României pentru ultimele meciuri de pregătire înainte de EURO 2024

Mediafax acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a anunţat vineri lista jucătorilor convocaţi pentru cele două jocuri rămase de disputat înaintea participării la Campionatul European din Germania. Lotul anunţat este, cel mai probabil, şi lotul cu care, cu două excep

Surse Reuters: Putin doreşte o încetare a focului în Ucraina pe fronturile actuale

Mediafax acum 3 ore
Trei dintre surse sunt familiarizate cu discuţiile din anturajul lui Putin. „El poate lupta atâta timp cât este necesar, dar Putin este, de asemenea, pregătit pentru o încetare a focului – să îngheţe războiul”, a spus un alt dintre cei patru, o surs

Curtea Internaţională de Justiţie cere Israelului să oprească asaltul asupra zonei Rafah din Gaza

Mediafax acum o ora
Citind hotărârea Curţii Internaţionale de Justiţie, preşedintele organismului, Nawaf Salam, a declarat că situaţia din enclava palestiniană s-a deteriorat de când instanţa a ordonat ultima dată Israelului să ia măsuri pentru a o îmbunătăţi, scrie Re

Cod portocaliu de ploi torențiale în trei județe din vestul țării

Press Alert acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenționare cod portocaliu de ploi torențiale pentru localități din județele Arad, Timiș și Caraș-Severin. Potrivit ANM, este cod portocaliu în localitățile Beliu, Craiva, Cermei, Hășma

Ucraina spune că a oprit asaltul rus în Harkov. Lupte aprige în alte părți ale frontului

Adevarul acum 21 minute
Ucraina a susţinut vineri că a oprit ofensiva lansată în urmă cu două săptămâni de armata rusă în provincia nord-estică Harkov şi că a pornit un contraatac în acest sector al frontului. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelesnki a venit din nou în vi

Kremlinul anunţă că pregăteşte o vizită a lui Putin în Coreea de Nord

News.ro acum 22 minute
Kremlinul anunţă vineri că pregăteşte o vizită a preşedintelui rus Vladimir Putin în Coreea de Nord, o ţară acuzată de Occident de faptul că furnizează Moscovei muniţie în ofensiva rusă în Ucraina, relatează AFP. ”Preşedintele (rus Vladimir) Putin a

Ministerul Economiei, acord cu un producător american de drone militare şi civile

Mediafax acum o ora
Acordul, semnat în cadrul Black Sea Defense and Aerospace – BSDA 2024, marchează o premieră pentru industria românească de apărare, fiind primul parteneriat strategic al unei companii autohtone în domeniul construcţiei de UAV-uri militare şi civile.

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 7 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Oficial de la DNA! Foștii generali SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, sub control judicar

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe cauțiune, începând cu data de 24 mai 2024, față de patru persoane (doi

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

23°
vin.

15°/23°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°